"Am concesionat, pe 99 de ani, o suprafata de teren de 1,8 hectare, pe malul marii, intr-un golf in nordul Madagascarului, un loc in care bate vantul noua luni pe an. O sa dezvolt acolo o mica investitie turistica, vreo 15 bungalouri, cu un restaurant, cu un club, dedicat exclusiv sporturilor nautice", a declarat Radu Mazare, citat de Mediafax.

El a precizat ca investitia nu este mare, deoarece terenul a fost concesionat ieftin, cu un euro pentru un metru patrat, iar pentru constructia complexului turistic va avea nevoie de cateva sute de mii de euro.

"Investitia o sa fie de vreo 200 - 300.000 de euro, bungalouri plus utilitati. Cei care fac sporturi din astea, cei care se duc pana acolo, nu sunt foarte pretentiosi. Merg pentru frumusetea locurilor si pentru vant. O sa fie asa, cam la doua, doua stele si jumatate. Mana de lucru o sa fie ieftina, asa ca nu o sa coste mult", a declarat primarul Constantei.

El a spus ca terenul a fost concesionat pentru ca in Madagascar legea nu le permite strainilor sa detina proprietati. In schimb se practica formula de concesionare pe 99 de ani, cu prelungire automata. Pentru a putea sa concesioneze terenul, care apartinea tribului din zona respectiva, Radu Mazare a trebuit sa astepte cateva luni.

"Pamantul apartinea tribului. Nu aveau acte pentru pamant. Din cauza asta a durat cam patru luni pana cand a fost gata. Au dezgropat urnele strabunilor, au masurat, au intabulat, au trecut terenul prin toatele formele legale", a spus Mazare, care a adaugat ca, dupa semnarea documentelor, a avut loc si o ceremonie, condusa de seful de trib.

"La ei, in paralel cu legile statului functioneaza si legile tribale. Seful de trib este preot, el ii casatoreste, ii judeca, are stampila omul. Si-a pus stampila pe documente ca este de acord, dupa ce, in prealabil, acum trei-patru luni se intrunise tot tribul. A intrebat si spiritele. Ei au o credinta amestecata - sunt catolici si musulmani, dar amestecat cu credinta lor ancestrala", a mai spus edilul Constantei.

Radu Mazare a afirmat ca a ramas impresionat de seful de trib, pentru simplitatea lui, pentru bunul simt si sinceritate.

La emisiunea "Dupa 20 de ani" difuzata in 8 aprilie de ProTV, Radu Mazare a spus, referindu-se la averea sa, ca are peste un milion de euro, incluzand proprietati si actiuni. El a mentionat ca face afaceri din 1990, prima fiind un ziar.

Radu Mazare a mai spus ca nu are casa in Brazilia, desi este verificat de ANI in acest sens, dar a precizat ca isi cumpara doua hectare de teren in Madagascar.