"Dupa 100 de ani de existenta in proprietatea statului cazinoul era cat pe ce sa fie dat de domnul Mazare (Radu Mazare, primarul orasului Constanta, n.r.) unei companii private. Urma sa il instraineze, decizia fusese luata, dar la presiunea opiniei publice s-a incercat gasirea altei solutii", a spus Elena Udrea, citata de Mediafax.

Ministrul a precizat ca aceasta cladire putea fi restaurata din fonduri europene daca Radu Mazare ar fi intocmit documentatia necesara.

"Din pacate, acest cazinou putea fi reabilitat din fonduri europene daca domnul primar Mazare facea efortul de a scrie un astfel de proiect cu finantare din fonduri europene. Pana acum nu a completat lista proiectelor pe care ar trebui sa le depuna pentru a fi finantate din cele 93 de milioane de euro pe care Constanta le are la dispozitie. Avem un singur proiect semnat, altele sunt depuse, dar nu la minister. Dansul nu stie nici procedura de accesare a fondurilor europene", a adaugat ministrul.

Udrea a declarat ca dupa reabilitare Cazinoului cladirea va fi transferata inapoi la Consiliul Judetean Constanta. CJ Constanta a aprobat saptamana trecuta transferul Cazinoului catre Ministerul Dezvoltarii.

Citeste si:

Cum ar putea transforma mogulii Mexicul in gigantul lumii

Oportunitati de afaceri pentru cei inventivi. Cum produci aur, la propriu, din reciclarea electronicelor vechi