"Eu cred că românii se vor gândi la călătorie când se vor simţi în siguranţă şi se vor simţi în siguranţă în ţara lor. Eu cred că turismul românesc va fi prioritar în această vară. Toţi sperăm ca să ridicăm din restricţiile impuse în momentul de faţă şi aştept veşti în primul rând de la Ministerul Sănătăţii vizavi de acest lucru, pentru că oricât am vrea noi la Ministerul Economiei, oricât am vrea noi operatorii economici din turism să pornim turismul, dar atâta timp cât din partea celor care răspund de sănătatea populaţiei nu avem un verde, un green light nu putem face mare lucru", a precizat Popescu, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte călătoriile în afara ţării, ministrul a precizat că în primul rând trebuie deschise graniţele ţării, decizie pe care nicio ţară încă nu a luat-o.

"Ca să putem călători în altă ţară trebuie să deschidem graniţele ţării. Nu am văzut până acum nicio ţară că şi-a deschis frontierele, haideţi să le luăm treptat, pas cu pas, să vedem că s-au deschis frontierele celorlalte ţări şi că putem călători ca înainte liber în Europa şi evident că atunci când vom putea călători şi ne vom putea simţi în siguranţă şi vom simţi această nevoie, vom pleca toţi. Sunt convins. Şi eu şi dumneavoastră şi toţi românii ne dorim să avem o vacanţă cât de mică ca să ne odihnim după această criză", a subliniat Popescu.

În acest context, el a mai spus că vor exista pachete de sprijin pentru zona turismului din acel program pentru IMM-uri, iar hotelierii vor fi ajutaţi ca să respecte noile cerinţe pe care le va impune Ministerul Sănătăţii.

"Vom pune la punct şi pachete de sprijin pentru zona turismului din acel program pentru IMM-uri şi îi vom ajuta pe hotelieri, pe cei de la malul mării, pe cei de la munte, să respecte noile cerinţe pe care Ministerul Sănătăţii le-ar putea pune în condiţiile în care s-ar relaxa acest lucru şi turismul s-ar putea practica în România", a adăugat şeful de la Economie.

Pachet de sprijin pentru hotelierii români

Virgil Popescu a anunțat, totdată, și un pachet de sprijin din partea statului pentru hotelierii români.

"Pe zona de turism lucrurile trebuie privite din două perspective. O perspectivă a agenţiilor de turism şi a turiştilor care au plătit avansuri (pentru vacanţe, n.r.) şi care, în momentul de faţă, din diverse motive nu se mai pot duce în aceste vacanţe. Agenţiile au plătit acei bani către hotelierii din afară şi către alte agenţii din afara României. Am dorit să avem o radiografie exactă, să vedem câţi turişti români au plătit avansuri la aceste agenţii iar acele agenţii, dacă au fost de bună credinţă, şi la rândul lor au plătit acele avansuri către hotelieri şi agenţii din afara României. Dorim să ştim valoarea acestor sume care au fost tranzacţionate. Dorim să ne implicăm ca stat în recuperarea sau reprogramarea vacanţelor turiştilor români. Altă parte a industriei turismului sunt hotelurile care au turiştii lor de sine stătători şi care trebuie ajutaţi separat. Sunt convins că hotelierii români îşi vor reveni mult mai repede. Ei ştiu ce au de făcut. Ne gândim la un pachet de sprijin al hotelierilor români", a anunţat ministrul Economiei.

Ministrul a atras atenţia că sunt informaţii la Ministerul Turismului potrivit cărora există agenţii care ar avea datorii către hotelieri sau către alte agenţii din străinătate pentru pachete turistice de anul trecut şi astfel ar putea folosi criza actuală pentru a masca plăţile de anii trecuţi.

"Agenţiile de turism. Aştept în continuare să văd în acea aplicaţie pe care am realizat-o la nivelul Ministerului Economiei, să vedem exact volumul financiar al banilor primiţi de către agenţii şi ce s-a transferat mai departe. Dorim să vedem cum putem ajuta atât agenţiile cât şi turiştii români. Îmi întăresc apelul ca turiştii români să nu se ducă peste agenţii şi să ceară banii repede înapoi şi să încerce o reprogramare în prima instanţă a acestor vacanţe prin vouchere acordate dar doresc de asemenea ca aceste agenţii să denote o bună credinţă şi să spună dacă banii aceştia i-au trimis mai departe sau dacă nu i-au trimis şi i-au folosit în interes propriu. Avem informaţii la nivelul Ministerului Turismului, prin alte raportări, că anumite agenţii au datorii către hotelierii din afară, către agenţiile din afară încă de anul trecut, pentru pachetele de turism de anul trecut, ori noi nu dorim să încurajăm acest lucru. Nu dorim ca banii turiştilor români să fie folosiţi de către agenţii, să fie rostogoliţi cu datorii şi acum să folosească criza ca un pretext pentru a masca acele neplăţi din anii trecuţi", a subliniat ministrul citat.

Discuții despre deschiderea teraselor, după 15 mai

Pe de altă parte, el a precizat, totodată, că oficialii din turism intenţionează să discute cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii pentru a vedea dacă, după data de 15 mai, este posibil să se deschidă terasele în România.

"Ne dorim ca, după 15 mai, dar numai într-o discuţie cu Ministerul Sănătăţii, să putem avea cel puţin terase deschise în România. Cred că fiecare dintre noi îşi doreşte să iasă la o terasă, să bea o cafea, să se uite la natură, dar asta va trebui să discutăm cu Ministerul Sănătăţii să vedem dacă este posibil acest lucru. Vor trebui respectate anumite norme. Azi am primit un mesaj de la ministrul Boloş (ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, n.r.), fondurile pentru IMM-uri au crescut la un miliard de euro, erau 750 de milioane. Ne gândim să ajutăm hotelierii şi restaurantele din România să se adapteze acestor noi cerinţe prin granturi acordate acestora pentru că este o cheltuială în plus şi noi vrem ca ei să îşi revină foarte repede şi să asigure condiţiile de securitate şi de sănătate eventualilor clienţi", a subliniat Popescu.

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a lansat săptămâna trecută aplicaţia dedicată operatorilor economici din turism, în vederea inventarierii sumelor achitate în avans, aferente pachetelor de servicii de călătorie şi serviciilor turistice independente încă neexecutate, informează miercuri instituţia. Aplicaţia poate fi accesată pe platforma https://csu.prevenire.gov.ro/, secţiunea Formulare (Formulare operatori economici din turism).