Expedia, Booking.com, Agoda, Hotels.com, ebookers și trivago au fost investigate de Autoritatea de Concurență și Piețe din Marea Britanie (CMA), din cauza tacticilor înselătoare în ceea ce privește prețurile, taxele ascunse sau presiunea pe clienți să rezerve cât mai repede.

Potrivit CMA, platformele de rezervări indicau anumite hoteluri sau apartamente ca fiind mai populare decât erau în realitate sau presau clienții să rezerve o cameră susținând că este printre ultimele libere, lucru neadevărat. Totodată, afișau reduceri înșelătoare, care nu mai erau valabile ulterior, în momentul rezervării.

După investigația Autorității, site-urile de rezervări trebuie să afișeze toate taxele percepute clienților, inclusiv cele pe care le cer unitățile de cazare. Totodată, platformele online trebuie să precizeze clar dacă au primit bani în plus de la hoteluri pentru a primi o poziție în primele locuri în căutările cliențior.

De asemenea, trebuie să nu dea clienților falsa impresie că hotelul este unul foarte popular și plasat într-o zona centrală, pentru a-i convinge pe aceștia să facă rezervări. Totodată, atunci când se specifică faptul că un anumit număr de persoane se uită la același hotel, să se precizeze clar că între alte date decât cele alese de client.

Platformele de rezervări trebuie să renunțe și la practica de a indica anumite hoteluri sold-out într-o destinație căutată, tocmai pentru a pune presiune pe clienți să rezerve cât mai repede.

CMA a precizat că platformele investigate au fost de acord să nu mai folosească aceste practici, autoritatea dându-le termen până la 1 septembrie 2019 pentru a se conforma. În caz contrar, acestea vor fi date în judecată.