Termenul de eliberare a certificatelor de clasificare, a licentelor si brevetelor de turism a fost redus la 30 de zile de la depunerea documentatiei, potrivit unui ordin al ministrului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea.

"Termenul se reduce ca urmare a faptului ca eliberarea certificatelor de clasificare pentru structurile de primire turistice, a licentelor si brevetelor de turism se face pe baza declaratiei standardizate data pe proprie raspundere de solicitant, insotita de documentatia aferenta, prin care se atesta indeplinirea criteriilor de clasificare/licentiere/brevetare. Verificarea indeplinirii criteriilor de clasificare sau de licentiere se realizeaza ulterior autorizarii in cadrul actiunilor de control desfasurate de reprezentantii cu atributii specifice din cadrul autoritatii administratiei publice centrale responsabile in domeniul turismului", scrie in comunicatul MDRT.

Si pensiunile rurale trebuie sa indeplineasca noi conditii. Ele trebuie sa fie amplasate pe o suprafata de cel putin 1.000 de metri patrati, excluzand spatiile verzi si cele pentru parcare.

In ceea ce priveste pensiunile agroturistice nou infiintate, suprafata minima pe care acestea pot fi construite este de cel putin 2.000 metri patrati (exclusiv spatii verzi si spatii de parcare) si nu in ultimul rand, in locuri nepoluate.

 „Actul normativ prevede, de asemenea, ca proprietarii sau administratorii unitatilor de primire turistica vor asigura conectarea la sistemul integrat de evidenta a turistilor in 60 de zile de la implementarea si operationalizarea acestuia”, potrivit comunicatului MDRT.