Programul "Zile gratuite de vacanta", realizat in parteneriat cu hotelierii din Romania, include oferte speciale precum acordarea unui numar de zile gratuite de vacanta dupa modelul "5=7".

"Asta inseamna ca turistul plateste cinci nopti si sta sase sau chiar sapte", se arata intr-un comunicat al ANAT.

Programul face parte din proiectul "Vacanta in tara mea" 2012, proiect care reuneste mai multe campanii promotionale distincte, precum "Inscrieri timpurii", "Litoralul pentru toti", "O saptamana la munte", "Saptamana de refacere balneara", "Vacanta la tara" sau "Delta Dunarii pentru toti".

"In fiecare editie, acest program a reusit sa atraga zeci de hotelieri de pe litoral, dar si din statiuni montane de traditie si sute de agentii de turism din toate judetele tarii", a declarat presedintele ANAT, Corina Martin, preluata de Mediafax.