Autoritățile din insula abandonează astfel un plan anterior care viza redeschiderea insulei începând din data de 11 septembrie, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.

Indonezia a raportat luni peste 155.000 de cazuri de infecţie cu coronavirus şi 6.759 de decese, cel mai mare număr de decese înregistrat în Asia de Sud-Est.

"Guvernul indonezian nu poate redeschide porţile pentru vizitatorii străini până la finele lui 2020 deoarece rămânem o zonă roşie. Situaţia nu permite venirea turiştilor străini în Indonezia, inclusiv în Bali", a anunţat guvernatorul Wayne Koster într-un comunicat de presă.

Turismul este principala sursă de venit pentru Bali iar restricţiile de călătorie impuse din cauza pandemiei au afectat economia locală. Peste şase milioane de turişti străini au vizitat insula Bali anul trecut, echivalentul unei treimi din numărul total de turişti străini care au vizitat Indonezia.

În luna aprilie, guvernul de la Jakarta a avertizat că pandemia ar putea şterge peste 10 miliarde de dolari din veniturile din turism ale Indoneziei în acest an, o prognoză care este posibil să se înrăutăţească având în vedere că se baza pe presupunerea că în a doua jumătate a anului va avea loc o anumită relansare.

Insula Bali este deschisă pentru turiştii locali încă de la finele lunii iulie iar guvernatorul Wayan Koster a estimat că 2.300-2.500 de turişti au venit în insula în fiecare zi. Autorităţile locale se vor concentra pe creşterea numărului de turişti indonezieni pentru a ajuta industria turismului şi economia să îşi revină.