• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
11 raniti din Ucraina, cu plagi impuscate si traumatisme provocate de explozii si arsuri, au fost adusi la Bucuresti pentru tratament

11 raniti din Ucraina, cu plagi impuscate si traumatisme provocate de explozii si arsuri, au fost adusi la Bucuresti pentru tratament

Avionul militar care aduce raniti din Ucraina a aterizat, sambata dupa-amiaza, la Baza 90 Otopeni, acestia urmand sa fie preluati de pe pista si transportati la spitale cu patru masini pentru victime multiple, ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti.

Majoritatea ranitilor adusi la Bucuresti sunt tineri si au plagi prin impuscare, traumatisme prin explozii sau arsuri.
 
Spitalele Universitar, Elias, Bagdasar si Floreasca din Bucuresti sunt pregatite sa ii preia pe ranitii adusi din Ucraina, acestia urmand sa fie repartizati in functie de leziunile suferite.
 
Avionul militar care a adus persoane ranite in urma conflictelor din Ucraina a plecat sambata dimineata la Kiev. In aeronava a fost o echipa SMURD formata din patru medici si patru asistente, precum si medici de la Ministerul Apararii.
 
Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat, coordonatorul misiunii umanitare, a declarat ca pe lista de transfer sunt 12 persoane, dintre care 11 au plagi prin impuscare, traumatisme prin explozii sau arsuri. El a adaugat ca majoritatea ranitilor sunt tineri, fiind nascutii dupa anii '80.
 
Raed Arafat a mai spus ca in acest moment nu sunt si alte solicitari pentru aducerea altor persoane ranite, insa daca acestea vor fi transmise de autoritatile ucrainene, ele vor fi supuse aprobarii in Guvern.
 
Secretarul de stat a adaugat ca mai sunt si alte tari implicate in preluarea unor raniti din Ucraina, printre care Germania, Polonia, Cehia si Lituania.
 
Misiunea umanitara a fost organizata la solicitarea partii ucrainene, primita prin Ambasada Romaniei la Kiev. Viceprim-ministrul Gabriel Oprea a inaintat aceasta solicitare Executivului, care a decis, miercuri, sa trimita un avion militar in capitala Ucrainei, pentru a prelua ranitii.

1 martie 2014 15:07
Modifică setările cookies