• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Andrei Marga a demisionat din functia de presedintele al ICR

Andrei Marga a demisionat din functia de presedintele al ICR

Andrei Marga si-a prezentat, luni, demisia din functia de presedinte al Institutului Cultural Roman (ICR), potrivit unui comunicat remis, luni, agentiei Mediafax, de catre Biroul de Presa al ICR.

In comunicat, Andrei Marga spune ca demisioneaza din functia de presedinte al ICR, "cu solicitarea ca demisia sa intre in vigoare imediat". Totusi, pana la ora difuzarii acestei stiri, demisia lui Andrei Marga - facuta publica prin intermediul acestui comunicat de presa - nu a fost inregistrata oficial la Comisia de Cultura a Senatului.
 
Vicepresedintele Comisiei de Cultura din Senat, Emil Marius Pascan, a declarat luni ca nu a fost inregistrat niciun document referitor la demisia lui Andrei Marga la Comisie.
 
In comunicatul remis Mediafax, Andrei Marga spune ca, de cand a fost numit in functia de presedinte al Institutului Cultural Roman, in data de 11 septembrie 2012, a fost supus defaimarilor, "tipice intelegerii primitive a politicii". El precizeaza ca, de cand a fost numit presedinte al ICR, Institutul "s-a schimbat in bine".
 
Marga a adaugat ca, de cand conduce ICR, "s-a intrat intr-o noua interactiune cu mediul economic, cu personalitatile si institutele din tara" si "s-a revenit la folosirea chibzuita a resurselor".
 
El precizeaza ca nu a raspuns decat sporadic denigrarilor, nici chiar atunci cand acestea semanau cu ceea ce un filosof spunea: "Eu le vorbeam de infinit, iar ei aminteau de lungimea pantalonilor".
 
Andrei Marga mai spune ca nu este "interesat de evaluarile celor amintiti, chiar daca tinta lor vizibila este macularea altora". "Nu ma intereseaza nici parerea a tot felul de insi suficienti si imbufnati, lipsiti de realizari, care, nimeriti printre parlamentari demni de respect, recurg la orice delatiune ca sa iasa in fata. Nu ma intereseaza negociatorii din culise. Nu mi se pare ca prezinta interes nici opinia celor care una promit si alta fac, accentuand incadrarea Romaniei pe o directie gresita. Nu am de dat vreo proba cu nici unul dintre acestia", spune el.

17 iunie 2013 16:36
Modifică setările cookies