• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Aproape toate sortimentele de apă îmbuteliată conțin microparticule de plastic. Riscurile pentru sănătate nu sunt cunoscute

Aproape toate sortimentele de apă îmbuteliată conțin microparticule de plastic. Riscurile pentru sănătate nu sunt cunoscute

Apa îmbuteliată comercializată de companii importante din întreaga lume este contaminată cu microparticule de plastic ale căror efecte periculoase asupra sănătăţii sunt nedeterminate, conform unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă, citat joi de AFP, preluată de Agerpres.

Cercetătorii au testat peste 250 de sticle cu apă de la unsprezece mărci diferite, din nouă ţări (Brazilia, China, Statele Unite, India, Indonezia, Kenya, Liban, Mexic, Thailanda), sub îndrumarea dr. Sherri Mason, cadru didactic în cadrul Universităţii de Stat Fredonia din New York.
 
Un rezumat al studiului a fost publicat miercuri pe platforma jurnalistică non-profit Orb Media. De asemenea, cercetarea a fost publicată în jurnalul Scientific Reports.
 
Microparticule de plastic au fost descoperite în 93% din eşantioanele de apă îmbuteliată de la mai multe mărci precum Evian, Nestle Pure Life, San Pellegrino, Aqua, Aquafina sau Dasani. Este vorba în special de polipropilenă, nailon şi polietilenă tereftalată (PET).
 
În medie, cercetătorii au identificat în fiecare litru de apă 10,4 microparticule de dimensiuni de ordinul a 100 de microni (0,10 milimetri). Particulele cu dimensiuni mai mici au fost şi mai numeroase - autorii studiului au găsit, în medie, 314,6 pe litru de apă.
 
"Devenim din ce în ce mai conştienţi de microparticulele de plastic din mediu şi de efectele lor potenţial dăunătoare, însă prevalenţa lor din alte zone a fost studiată mult prea puţin", a declarat dr. Andrew Mayes, unul dintre conducătorii studiului, citat de Reuters. "Ele au fost raportate în apa de la robinet, în bere şi în multe alte alimente, însă cred că oamenii vor fi surprinşi că aproape toate tipurile de apă îmbuteliată par să fie de asemenea contaminate", a adăugat el.
 
 Gradul de risc al acestor particule pentru sănătatea umană nu este cunoscut.
 
"Există o asociere cu anumite tipuri de cancer, scăderea numărului de spermatozoizi sau creşterea prevalenţei unor boli cum ar fi tulburarea de deficit de atenţie sau autism", a declarat Sherri Mason.
 
Potrivit acesteia, s-a constatat că aceste afecţiuni diferite sunt asociate cu prezenţa substanţelor chimice de sinteză în mediul înconjurător. "Şi cunoaştem că plasticele oferă o cale pentru ca aceste substanţe să pătrundă în corpul nostru", a adăugat cercetătoarea.
 
Acest studiu semnalează că "şi apa din recipiente din sticlă conţinea microplastic". De altfel, un studiu publicat anterior de Orb Media a demonstrat prezenţa microparticulelor de plastic şi în apa de la robinet, însă în cantităţi mai mici.
 
 "Global, apa de la robinet este mult mai sigură decât apa îmbuteliată", a afirmat Mason.
 
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că va analiza riscurile potenţiale ale microparticulelor de plastic din apa potabilă după ce studiile au demonstrat prezenţa acestora în apa îmbuteliată, comercializată sub mărci cunoscute.

15 martie 2018 16:05
Modifică setările cookies