• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Barack Obama a discutat la telefon cu Benjamin Netanyahu despre programul nuclear iranian

Barack Obama a discutat la telefon cu Benjamin Netanyahu despre programul nuclear iranian

Presedintele american Barack Obama i-a telefonat vineri lui Benjamin Netanyahu, a anuntat Casa Alba, dupa criticile premierului israelian cu privire la termenii unui posibil acord cu Iranul asupra programului sau nuclear, relateaza AFP.

Scopul acestui apel telefonic a fost de "a discuta despre Iran si despre eforturile pe care le depunem pentru a ajunge la o solutie pasnica" in dosarul nuclear, a anuntat Casa Alba, precizand ca Obama a "insistat asupra angajamentului sau de a impiedica Iranul sa obtina o arma nucleara".
 
Potrivit acestei surse, Obama l-a informat pe premierul israelian cu privire la "progresul negocierilor de la Geneva", unde secretarul de Stat John Kerry a sosit vineri.
 
Kerry s-a intalnit cu premierul israelian vineri dimineata, pe Aeroportul Ben Gourion de la Tel Aviv, inainte de a pleca la Geneva pentru a participa la negocierile privind programul nuclear iranian.
 
In cadrul acestei intalniri, Netanyahu a apreciat ca adoptarea unei propuneri iraniene in cadrul negocierilor de la Geneva asupra dosarului nuclear ar constitui "o eroare de amploare istorica". Ulterior, presedintia Statelor Unite a apreciat ca aceste critici sunt "premature".

9 noiembrie 2013 12:52
Modifică setările cookies