• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Presedintele: Romania a semnat un memorandum cu Rusia pentru cooperarea impotriva unor riscuri

Presedintele: "Romania a semnat un memorandum cu Rusia pentru cooperarea impotriva unor riscuri"

Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, ca a fost semnat, la nivelul CSAT, un memorandum cu Consiliul de Securitate al Federatiei Ruse pentru cooperarea impotriva unor riscuri, precum terorismul, ocazia fiind vizita lui Nikolai Patrusev, secretarul Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse.

Basescu a spus ca prezenta lui Patrusev la Bucuresti va fi speculata si ca de aceea doreste sa prezinte ce s-a intamplat cu ocazia vizitei oficialului rus la Bucuresti.
 
"Nikolai Patrusin este secretarul Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse si principalul motiv prezentei dansului la Bucuresti a fost semnarea unui memorandum la nivelul dansului, deci domnul Patrusev si domnul Fota, care vizeaza cooperarea intre CSAT si Consiliul de Securitate al Federatiei Ruse. In mod categoric, acest memorandum va deschide cooperarea intre structurile de securitate si de politie ale Romaniei si Federatiei Ruse, in interiorul celor convenite in cadrul memorandumului", a precizat seful statului, citat de Mediafax.
 
Presedintele a spus ca in interiorul memorandumului s-a decis cooperarea in lupta impotriva terorismului, subiect de interes maxim pentru noi, mai ales ca se apropie incheierea misiunii ISAF din Afganistan
 
Alte subiect din memorandum vizeaza lupta impotriva criminalitatii transfrontaliere, combaterea traficului de fiinte umane, combaterea traficului de droguri, lupta impotriva spalarii banilor si a criminalitatii economice, lupta impotriva criminalitatii cibernetice.

"Cam acestea au fost obiectivele adoptate in Memorandum pe care CSAT-ul si le insuseste si fiecare institutie va lucra pe aceasta tema cu institutiile omoloage din Federatia Rusa", a spus Traian Basescu.

17 iunie 2013 20:00
Modifică setările cookies