• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Bruce Willis: Femeile ar trebui sa conduca fiecare tara din lume

Bruce Willis: "Femeile ar trebui sa conduca fiecare tara din lume"

Actorul american Bruce Willis a declarat ca "femeile ar trebui sa conduca fiecare tara din lume", pentru ca ele sunt mai inteligente decat barbatii, informeaza Contactmusic.com.

Bruce Willis are patru fiice - Mabel Ray, in varsta de 15 luni, cu sotia sa, Emma Heming, si Rummer, in varsta de 24 de ani, Scout, in varsta de 22 de ani, si Tallulah, in varsta de 19 ani, cu fosta lui sotie, Demi Moore. Actorul spune ca nu are nicio problema cu faptul ca femeile sunt majoritare in familia sa, pentru ca are o parere foarte buna despre ele.

"Eu venerez femeile si ma simt intotdeauna in siguranta atunci cand sunt in compania lor. Femeile sunt mult mai inteligente decat barbatii - am inteles acest lucru cu mult timp in urma. Femeile ar trebui sa conduca absolut tot - ar trebui sa fie presedintii fiecarei tari din lume. Barbatii nu pot sa concureze cu ele, ei doar alearga prin viata si strica totul", a spus actorul pentru revista You, editata de publicatia Mail on Sunday.
 
Actorul in varsta de 58 de ani a vorbit si despre importanta familiei in viata lui. Recent, Bruce Willis a dezvaluit ca sotia sa i-a interzis sa mai execute cascadorii in filmele de actiune in care este distribuit.
 
Bruce Willis a devenit celebru in 1985, odata cu aparitia in serialul de televiziune castigator al unui premiu Emmy "Maddie si David". Apoi, el s-a impus la Hollywood cu roluri in filme de actiune, precum celebra serie "Greu de ucis", "Ultimul samaritean", "Pulp Fiction" si "Sacalul". Actorul american a putut fi vazut, de curand, in filmul de actiune "Eroi de sacrificiu/ The Expendables", de Sylvester Stallone.

19 august 2013 12:51
Modifică setările cookies