• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Cirque du Soleil revine la Bucuresti in 2013

Cirque du Soleil revine la Bucuresti in 2013

Compania Cirque du Soleil revine la Bucuresti pentru o serie de spectacole care vor avea loc zilnic, in perioada 5 - 8 septembrie 2013, in Pavilionul Central Romexpo, informeaza organizatorii.

Cirque du Soleil va aduce la Bucuresti spectacolul "Alegría", o productie indelung aplaudata in intreaga lume.
 
"Alegría" - cuvant spaniol care inseamna optimism, bucurie, veselie - dispune de o distributie internationala de 55 de performeri si muzicieni din 15 tari. "Alegría" adopta un stil baroc, de opera, cu costume viu colorate, muzica originala interpretata live si o serie de detalii ce vin sa imbogateasca spectacolul uimitor de atletism si arta. Rezultatul este un amestec impresionant de indemanare, forta si viteza combinate cu acrobatii elegante, aproape eterice.
 
"Alegría" include acrobatii uluitoare, incluzand numarul "Trapez Sincron", de o senzualitate dramatica, si numarul "Barele Aeriene", plin de vitalitate, unde acrobati indrazneti se balanseaza la mai mult de 16 metri deasupra scenei.
 
Bilete in avans sunt disponibile exclusiv membrilor Cirque Club, pana pe 12 decembrie. Inscrierea in Cirque Club este gratuita si ofera membrilor sai prioritate la cumpararea biletelor, oferte speciale si informatii exclusive din spatele scenei. Cei care doresc sa devina membri trebuie sa acceseze pagina online www.cirqueclub.com.

Din 13 decembrie, incepand cu ora 09.00, biletele vor fi disponibile pentru publicul larg exclusiv in Orange shop, online, pe www.cirquedusoleil.com/alegria si pe www.eventim.ro. Pana pe 12 ianuarie 2013, clientii Orange pot cumpara bilete in Orange Shop cu 10% discount la toate categoriile de locuri, mai putin VIP.
 
Biletele pentru adulti au urmatoarele preturi: VIP - 500 de lei, Premium - 350 de lei, tribune - 250 de lei, 230 de lei, 210 lei, 190 de lei, 150 de lei, 110 lei (in functie de pozitionare).
 
Biletele pentru copiii in varsta de pana la 12 ani (inclusiv) au preturile: VIP - 350 de lei, Premium - 245 de lei, tribune - 175 de lei, 161 de lei, 147 de lei, 133 de lei, 105 lei, 77 de lei (in functie de pozitionare). Accesul copiilor este posibil doar alaturi de un adult, pe baza unui act valid ce stabileste varsta copilului (certificat de nastere, carnet de elev, pasaport). Biletele cu reducere pentru copii sunt disponibile in numar limitat.
 
Spectacolele Cirque du Soleil sunt organizate de Events si sunt programate astfel: 5 septembrie - orele 20.00; 6 septembrie - orele 20.00; 7 septembrie - orele 20.00; 8 septembrie - orele 13.00 si 17.00

12 decembrie 2012 11:11
Modifică setările cookies