• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Coralii din Marea Bariera, modificati genetic pentru a putea supravietui schimbarilor climatice

Coralii din Marea Bariera, modificati genetic pentru a putea supravietui schimbarilor climatice

Cercetatorii vor "amesteca" specii de corali din diferite zone climatice intr-un proces de "evolutie asistata", pentru a vedea daca astfel aceste animale vor reusi sa se adapteze mai repede temperaturilor crescande ale apei oceanului, informeaza theguardian.co.uk, preluat de Mediafax.

Agentia de cercetare marina a guvernului australian intentioneaza sa modifice din punct de vedere genetic mai multe specii de coral pentru a ajuta aceste animale sa reziste mai bine cresterii temperaturii apei, in conditiile in care modelele computerizate arata ca aria de raspandire a acestor organisme in regiunea Marii Bariere de Corali s-ar putea reduce la sub 10% din cat este in prezent, daca temperatura apei continua sa creasca.
 
Cercetatorii de la Institutul Australian de Stiinte Marine si cei de la Institutul de Biologie Marina din Hawaii vor sa afle cum ar putea ajuta "evolutia asistata" in cazul coralilor care au nevoie de o adaptare mai rapida la schimbarile climatice. Aceste studii sunt printre primele utilizari ale modificarilor genetice in scopuri de conservare, non-comerciale.
 
Un studiu referitor la viitorul recifelor, folosind date colectate in ultimii zece ani, a aratat ca exista "o probabilitate foarte mare" ca raspandirea coralilor sa scada sub 10% din nivelul actual, aceste animale urmand a fi inlocuite de bureti si alge, pe masura ce temeraturile oceanice cresc.
 
Acest lucru ar duce Marea Bariera de Corali dincolo de situatia considerata de alte studii drept moment de cotitura, cand capacitatea recifului de a se regenera si creste va fi pusa serios in pericol. O reducere a acoperirii coralilor ar putea aparea la cresterea cu 1-2 grade Celsius a temperaturii apei din regiune, recifele confruntandu-se deja cu mari probleme din cauza poluarii si pescuitului excesiv. Savantii avertizeaza ca nu se va putea evita cresterea temperaturii apei oceanului cu 1-2 grade Celsius, tinand cont de nivelul actual al emisiilor de gaze cu efect de sera.
 
Cercetatorii de la institutul australian din Townsville, Queensland, au recoltat mai multe tipuri de coral cu putin timp inainte de momentul reproducerii anuale si au folosit tehnici de fertilizare in vitro pentru a crea hibrizi din mai multe specii.
 
Coralii din zona centrala a Marii Bariere au fost incrucisati cu corali din regiunile sudice, mai reci, ale recifului, pentru a vedea daca hibrizii rezultati vor fi mai rezistenti la cresterea temperaturii apei.
 
Cercetatorii vor sa vada daca pot modifica si comunitatile microbiale, algele care traiesc in tesutul coralilor, pentru a se adapta mai bine la schimbarile climatice.
 
Marea Bariera de Corali este situata in nord-estul Australiei si este alcatuita din peste 2.900 de recife individuale si 900 de insule care se intind pe o lungime de circa 2.300 de kilometri, pe o suprafata de 344.400 de kilometri patrati. Sistemul poate fi observat chiar de pe orbita terestra si este cea mai mare structura construita de organisme vii. Marea Bariera de Corali a devenit sit protejat UNESCO in 1981 si adaposteste o uriasa varietate de specii marine, intr-un ecosistem unic.

3 februarie 2015 14:28
comentarii (0)

Comentarii (0)