• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Depardieu a infiintat o firma in satul din Belgia unde s-a refugiat din cauza taxelor mari din Franta

Depardieu a infiintat o firma in satul din Belgia unde s-a refugiat din cauza taxelor mari din Franta

Actorul francez Gerard Depardieu, acuzat de autoritatile din Franta ca vrea sa evite plata taxelor, a infiintat o societate cu raspundere limitata, de tip holding, in satul din Belgia unde a cumparat o casa anul trecut.

Depardieu a inregistrat la adresa sa din satul Nechin o firma de tip holding, folosita pentru investitii in alte companii, potrivit Monitorului Oficial din Belgia, citat de AFP, scrie Mediafax.
 
Cunoscutul actor francez s-a aflat in centrul atentiei in ultimele luni dupa ce, pe langa controversele legate de mutarea in Belgia din cauza taxelor, a cerut si primit cetatenie rusa din partea presedintelui Rusiei, Vladimir Putin.
 
Documentele firmei, numita Holding 2712, au fost depuse la tribunalul comercial saptamana trecuta. Holdingul are capital social de 20.000 de euro, iar singurul actionar este Depardieu. Adresa de inregistrare este strada Regina Astrid, numarul 5, satul Nechin, aceeasi cu casa cumparata de actor anul trecut, au declarat surse locale pentru AFP. Satul Nechin se afla la numai cativa kilometri de granita cu Franta.
 
Societatea ar putea incorpora diversele active ale acestuia din Franta, cu scopul de a asigura un regim favorabil de taxe in momentul transferului catre mostenitori, potrivit L'Echo. Depardieu are trei copii.
 

Spre deosebire de Franta, Belgia nu percepe taxa pe avere si nici pe castigurile obtinute din vanzarea de actiuni


13 martie 2013 15:38
Modifică setările cookies