• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Forbes: Britney Spears, femeia cel mai bine platita din industria muzicala in 2012

Forbes: Britney Spears, femeia cel mai bine platita din industria muzicala in 2012

Cantareata americana Britney Spears este femeia cel mai bine platita din industria muzicala in 2012, potrivit listei anuale intocmite de editorii revistei Forbes, in care artista americana ocupa prima pozitie, cu venituri de 58 de milioane de dolari, informeaza contactmusic.com.

Dupa o pauza in cariera de trei ani, in care Britney Spears s-a confruntat cu numeroase probleme in viata personala, artista americana a revenit in forta pe piata muzicala in martie 2011, atunci cand si-a lansat cel de-al saptelea album de studio, intitulat "Femme Fatale". Albumul a fost urmat de un turneu mondial de promovare, iar cantareata a devenit apoi membru in juriul emisiunii-concurs "US X Factor". Toate aceste reusite profesionale i-au adus cantaretei primul loc in topul Forbes al celor mai bine platite femei din industria muzicala in 2012, cu venituri de 58 de milioane de dolari.
 
Britney Spears a obtinut aceasta suma din vanzarile de album, vanzarile de bilete de la concertele din turneul ei mondial, onorariul pentru participarea la emisiunea "US X Factor", dar si lansarea unui parfum in colaborare cu brandul Elizabeth Arden si lansarile altor produse derivate.
 
Pe locul al doilea in acest top se afla cantareata americana de muzica country-pop Taylor Swift, cu venituri de 57 de milioane de dolari. Aceasta suma nu include insa sumele obtinute din comercializarea celui mai recent album al ei, "Red", lansat recent, care a inregistrat vanzari spectaculoase in prima saptamana dupa lansare.
 
Locul al treilea este ocupat de Rihanna, cu venituri de 53 de milioane de dolari. Aceasta suma nu include veniturile generate de lansarea pe piata a celui de-al saptelea material discografic al cantaretei nascute in Barbados, intitulat "Unapologetic", ajuns pe piata in noiembrie, si nici onorariile obtinute de Rihanna pentru ineditul ei turneu mondial "777", in cadrul caruia artista a sustinut sapte concerte in sapte zile in sapte orase diferite.
 
Pe locurile urmatoare se afla cantaretele americane Lady Gaga, cu 52 de milioane de dolari - care a ocupat primul loc in topul din 2011, cu venituri de 90 de milioane de dolari -, si Katy Perry, cu 45 de milioane de dolari.
 
Topul 10 al celor mai bine platite femei din industria muzicala este completat in ordine de Beyonce (40 milioane de dolari), Adele (35 milioane de dolari), Sade (33 milioane de dolari), Madonna (30 milioane de dolari) si Shakira (20 milioane de dolari).

13 decembrie 2012 12:29
Modifică setările cookies