• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Fotografia cu Tarnaev de pe coperta Rolling Stone a dublat vanzarile publicatiei

Fotografia cu Tarnaev de pe coperta Rolling Stone a dublat vanzarile publicatiei

Controversa starnita in SUA de decizia editorilor Rolling Stone de a pune o imagine cu Johar Tarnaev, presupusul autor al atentatului de la Boston, pe coperta editiei din august, a avut un efect pozitiv asupra vanzarilor revistei: de peste doua ori mai mari decat media inregistrata in mod obisnuit de publicatie, informeaza adweek.com.

In ciuda faptului ca editia curenta a revistei Rolling Stone a fost eliminata de pe rafturile unor retaileri, vanzarile publicatiei au crescut cu 102% fata de media pe editie a publicatiei in 2012.  Aceasta cifra are la baza vanzarile inregistrate in 1.420 de puncte de vanzare, in perioada 19 - 29 iulie.

Conform informatiilor furnizate de acesti retaileri, au fost vandute 13.232 de copii ale editiei curente a revistei Rolling Stone, mai mult decat dublu fata de media de vanzari pe editie in anul precedent. 

Cifrele demonstreaza inca o data faptul ca o controversa poate fi un motor important pentru stimularea vanzarilor.  Totodata, adweek.com precizeaza ca imaginea publicata de Rolling Stone pe coperta editiei sale curente este un autoportret realizat de Johar Tarnaev. Aceasta fotografie a aparut si pe coperta editiei din 5 mai a The New York Times, insa nu a strarnit la fel de multe controverse precum cele provocate de editorii Rolling Stone, mai spune adweek.com. 


2 august 2013 14:02
Modifică setările cookies