• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Iranul, mai aproape ca niciodata de obtinerea bombei atomice, apreciaza israelienii

Iranul, "mai aproape ca niciodata" de obtinerea bombei atomice, apreciaza israelienii

Israelul a subliniat joi ca Iranul "este mai aproape ca niciodata" sa obtina bomba atomica, dupa ce Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) a anuntat ca Teheranul a inceput sa instaleze centrifuge mai moderne la una dintre instalatiile sale nucleare, relateaza AFP, potrivit Mediafax.

Intr-un comunicat, Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a calificat ca "grav" raportul AIEA, subliniind ca Iranul este "in prezent mai aproape ca niciodata de obtinerea de material imbogatit pentru o bomba atomica".
 
Raportul "dovedeste ca Iranul continua sa avanseze rapid catre linia rosie pe care premierul a trasat-o in cursul discursului sustinut la ONU", se insista in comunicat.
 
AIEA a anuntat, totodata, ca Iranul a inceput, in prima parte a lui februarie, sa instaleze centrifuge mai moderne la instalatia sa de la imbogatire a uraniului, la Natanz.
 
Imbogatirea uraniului se afla in centrul unui conflict intre Iran si marile puteri, care suspecteaza aceasta tara ca vrea sa imbogateasca uraniu pana la un nivel de 90%, nivel necesar fabricarii bombei atomice, lucru dezmintit de catre autoritatile iraniene.

22 februarie 2013 09:32
Modifică setările cookies