• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Israelul si Arabia Saudita vor sa lanseze un atac militar contra Iranului. Obtinerea bombei atomice ar declansa o cursa a inarmarii nucleare

Israelul si Arabia Saudita vor sa lanseze un atac militar contra Iranului. “Obtinerea bombei atomice ar declansa o cursa a inarmarii nucleare”

Israelul si Arabia Saudita coopereaza pentru elaborarea unor planuri de urgenta de atacare a instalatiilor nucleare iraniene in cazul in care marile puteri vor incheia un acord nesatisfacator cu regimul islamist de la Teheran, afirma surse citate de publicatia britanica The Sunday Times, citata de Mediafax.

Potrivit publicatiei britanice, guvernele din Israel si Arabia Saudita sunt convinse ca un acord intre marile puteri si Iran nu va reusi sa blocheze componenta militara a programului nuclear iranian.
 
In cadrul negocierilor cu reprezentanti ai Serviciului israelian de informatii externe (Mossad), Arabia Saudita a acordat deja permisiunea ca avioanele militare israeliene sa tranziteze spatiul aerian saudit pentru atacarea instalatiilor nucleare iraniene.
 
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, incearca sa convinga Statele Unite si Franta sa nu accepte un acord cu Iranul daca regimul de la Teheran nu va prezenta garantii clare ca va renunta definitiv la ambitiile nucleare cu caracter militar. Presedintele Frantei, Francois Hollande, care a blocat saptamana trecuta un eventual acord cu Iranul, incepe duminica o vizita oficiala in Israel.
 
Negocierile Iranului cu reprezentantii Statelor Unite, Marii Britanii, Frantei, Rusiei, Chinei si Germaniei s-au incheiat saptamana trecuta, la Geneva, fara un acord, dar vor fi reluate pe 20 noiembrie. Washingtonul si Moscova au semnalat ca exista posibilitatea ajungerii la un acord cu Iranul in curand. Israelul a avertizat in mai multe randuri ca ar putea lansa atacuri preventive impotriva instalatiilor nucleare iraniene.
 
Israelul, Statele Unite si Uniunea Europeana suspecteaza Iranul ca incearca sa fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzatiile.
 
Presedintele Israelului, Shimon Peres, avertizeaza ca, daca Iranul va reusi sa obtina arma atomica, aceasta situatie va declansa o cursa a inarmarii nucleare in Orientul Mijlociu, conform unui interviu acordat publicatiei Le Journal du Dimanche. "Presiunile internationale asupra Iranului trebuie mentinute", a spus Peres.

17 noiembrie 2013 12:46
Modifică setările cookies