• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Marea Britanie ar putea interzice soferilor vorbitul la telefon atunci cand sunt la volan

Marea Britanie ar putea interzice soferilor vorbitul la telefon atunci cand sunt la volan

Britanicii si-ar putea lua adio de la telefon atunci cand sunt la volan. O organizatie non-guvernamentala cere autoritatilor sa interzica soferilor orice forma de interactiune cu telefonul mobil in timp ce conduc. Initiatorii proiectului spun ca s-ar evita astfel o multime de accidente si amintesc ca o jumatate de milion de britanici au primit amenzi pentru ca au vorbit la telefon sau au trimis sms-uri in timp ce se aflau la volan.

 

Imogen Cathery avea doar 9 ani cand a fost lovita de un sofer neatent care vorbea la telefon.  A suferit leziuni grave ale creierului, care ii fac necazuri si acum, la aproape 20 de ani dupa accident.

Potrivit unui studiu recent, aproape 600.000 de britanici au primit amenzi si puncte de penalizare pentru ca isi foloseau telefonul mobil in timp ce se aflau la volan. Iar 6 din 10 copii intervievati au marturisit ca au fost pasageri intr-o masina in care soferul vorbea sau trimitea mesaje. 79% dintre acestia sustin ca au vazut soferi care faceau acelasi lucru in timp ce conduceau in vecinatatea scolilor.

Dr. Terry Lansdown, Herriot-Watt University: "Folosirea telefonului, mancatul sau fumatul la volan, toate acestea reduc din capacitatea de concentrare, iar asta incetineste viteza de reactie in situatii neprevazute."

Tocmai de aceea, un ONG a demarat o campanie in care cere Guvernului sa le interzica soferilor orice interactiune cu telefonul mobil.

Julie Townsend, reprezentant ONG: "Facem un apel catre toti soferii sa isi inchida telefoanele, ba mai mult, sa le puna in portbagaj pentru a nu fi tentati sa le foloseasca in timp ce se afla la volan."

 


19 noiembrie 2013 08:16
Modifică setările cookies