• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Marea Britanie interzice prima miscare neonazista, in baza noii legislatii antiteroriste

Marea Britanie interzice prima miscare neonazista, in baza noii legislatii antiteroriste

Miscarea neonazista britanica 'Actiunea nationala', care a salutat 'sacrificiul' ucigasului deputatei Jo Cox, va fi prima grupare de extrema-dreapta ce va fi interzisa in baza legislatiei britanice antiteroriste, a anuntat luni Ministerul de Interne, relateaza AFP, preluata de Agerpres.

Interdictia, care intra in vigoare vineri, este prima de acest gen in baza 'Terrorism Act 2000', a confirmat un purtator de cuvant al Ministerului de Interne britanic.

'Astazi am luat masuri pentru interzicerea gruparii neonaziste Actiunea Nationala. Acest lucru inseamna ca a fi membru sau sprijinirea acestei organizatii va reprezenta o infractiune', a precizat luni intr-un comunicat ministrul de interne Amber Rudd.

Decretul asupra interdictiei urmeaza sa fie inaintat luni Parlamentului si va intra in vigoare vineri, dupa ce va fi dezbatut miercuri si joi.

'Actiunea Nationala este o organizatie rasista, antisemita si homofoba care alimenteaza ura, glorifica violenta si promoveaza o ideologie abjecta. Ea nu are ce cauta in Marea Britanie', a adaugat ministrul.

Site-ul gruparii prezinta in principal fotografii cu membrii sai care fac salutul nazist. De asemenea, gruparea a anuntat ca a organizat un concurs de 'Miss Hitler 2016' si glorifica 'puterea alba'.

Pe contul sau de Twitter, grupul a salutat 'sacrificiul' lui Thomas Mair, barbatul care a ucis-o pe deputata Jo Cox cu focuri de arma si lovituri de cutit pe 16 iunie, cu o saptamana inainte de referendumul britanic privind apartenenta tarii la Uniunea Europeana.

12 decembrie 2016 15:41
Modifică setările cookies