• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
ONU denunta abuzurile sistematice comise de regimul sirian

ONU denunta abuzurile sistematice comise de regimul sirian

Adunarea Generala a ONU a adoptat, marti, o rezolutie prin care denunta "incalcarile sistematice si flagrante" ale drepturilor omului comise in Siria de regimul de la Damasc si militiile proguvernamentale "chabbiha", relateaza AFP.

Aceasta rezolutie a fost adoptata cu 123 de voturi pentru, 13 impotriva (inclusiv Rusia, Iran, Coreea de Nord si China) si 46 de abtineri. Este vorba de a treia rezolutie de acest gen de la inceputul conflictului in Siria. Anul trecut un text similar a fost adoptat cu 135 de voturi pentru, 12 impotriva si 36 de abtineri.
 
Rezolutia a fost sustinuta in special de catre statele europene si arabe.

Documentul "indeamna" Consiliul de Securitate sa faca apel la justitia internationala pentru a-i sanctiona pe autorii crimelor impotriva umanitatii, comise in Siria. Rezolutia cere "incetarea oricaror incalcari a dreptului umanitar international" si "condamna orice forma de violenta".

Siria se confrunta, incepand din martie 2011, cu revolte reprimate violent si un conflict militar intre fortele opozitiei si serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilantul violentelor este, potrivit estimarilor ONU, de peste 115.000 de morti.

20 noiembrie 2013 08:12
comentarii (1)

Comentarii (1)


Modifică setările cookies