• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Papa Francisc a dublat numarul de followeri ai contului papal de pe Twitter

Papa Francisc a dublat numarul de "followeri" ai contului papal de pe Twitter

Papa Francisc a devenit atat de popular incat numarul de "followeri" de pe Twitter s-a dublat, ajungand la 5 milioane de persoane, in numai trei saptamani de pontificat, o treime din intervalul de care a avut nevoie predecesorul sau Benedict al XVI-lea pentru a ajunge la 2,5 milioane de admiratori.

Contul @pontifex (papa, in latina) care este disponibil in noua limbi, printre care si engleza, spaniola, franceza, araba si latina, a fost lansat pe 12 decembrie 2012 de fostul papa, Benedict al XVI-lea, informeaza AFP.
 
Mesajele postate de papa pe Twitter sunt in esenta mesaje religioase, indemnuri spirituale si nu evoca niciodata viata privata a suveranului pontif.
 
Vaticanul si-a sporit considerabil prezenta in aceste ultime luni pe toate site-urile si retelele de socializare (inclusiv Facebook si YouTube), incercand sa ajunga astfel la un public mai larg, care sa includa persoanele tinere. Vaticanul a explicat faptul ca mesajele de pe Twitter sunt aprobate de papa, chiar daca nu sunt scrise in mod direct de acesta. Ele sunt scrise de la un singur computer, pentru a se evita astfel pirateria online si scurgerile de informatii in spatiul online.

Papa Francisc I a adoptat deja un stil foarte diferit de predecesorul sau in doar cateva saptamani de prezenta in fruntea Vaticanului. El este mai direct si simplu in discursuri si face sistematic turul pietei Sfantul Petru in papamobilul sau decapotabil cu ocazia slujbelor publice si a audientelor din ziua de miercuri, cand se opreste pentru a-i saruta pe copii si pe persoanele cu handicap.
 
Numarul de followeri spanioli ai contului papal de pe Twitter a crescut puternic, ajungand la 1,6 milioane de persoane, insa versiunea portugheza a contului papal are doar 188.000 de followeri.

5 aprilie 2013 12:41
Modifică setările cookies