• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Paul Walker si prietenul sau nu consumasera nici droguri, nici alcool inaintea accidentului in care si-au pierdut viata

Paul Walker si prietenul sau nu consumasera nici droguri, nici alcool inaintea accidentului in care si-au pierdut viata

Actorul Paul Walker si prietenul sau Roger Rodas, care si-au pierdut viata intr-un accident rutier in luna noiembrie a anului 2013, nu consumasera nici alcool, nici droguri, potrivit raportului medicului legist, dat publicitatii vineri.

Testele efectuate asupra cadavrelor lui Paul Walker, decedat la varsta de 40 de ani, si al lui Roger Rodas, mort la varsta de 38 de ani, au fost negative in ceea ce priveste consumul de alcool si droguri, inclusiv cocaina, opiacee si marijuana, potrivit raportului medicului legist din Los Angeles care a efectuat investigatiile.
 
Raportul a inclus si o descriere a accidentului, de la Departamentul de politie din Los Angeles, datata 1 decembrie, la o zi dupa tragica intamplare, unde se preciza ca automobilul in care se aflau cei doi prieteni, un Porsche Carrera GT, circula "cu o viteza riscanta, aproximativ 160 de kilometri/ ora".
 
Cu toate acestea, un purtator de cuvant al Departamentului de politie a spus ca ancheta privind circumstantele accidentului nu a fost finalizata si nu exista o concluzie definitiva cu privire la viteza automobilului in momentul impactului.
 
Cei doi pasageri au murit la scurt timp dupa impact.
 
Actorul Paul Walker a suferit arsuri grave. Mana lui dreapta, precum si incheietura au fost fracturate, se arata in raport, potrivit cnn.com. De asemenea, Walker a suferit fracturi ale maxilarului stang, claviculei, pelvisului, la nivelul coastelor si al coloanei vertebrale.
 
Rodas "a murit rapid, din cauza unor traumatisme la cap, gat si torace", se mai arata in raport.
 
Paul Walker si Roger Rodas au murit pe 30 noiembrie, dupa ce automobilul in care se aflau a depasit spatiul carosabil si s-a izbit de un stalp si de un copac, explodand la cateva secunde dupa impact. Actorul si prietenul sau participasera cu putin timp inainte la o gala de caritate organizata in beneficiul familiilor afectate de taifunul Haiyan care a devastat statul Filipine.
 
Ramasitele pamantesti ale celor doua victime au fost identificate cu ajutorul radiografiilor dentare, intrucat trupurile lor suferisera arsuri extrem de severe.
 

4 ianuarie 2014 13:04
Modifică setările cookies