• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Perchezitii DNA la Primaria Constanta. Mazare: M-am pregatit pentru orice; daca ma salta, bine, daca nu, ma duc sa ma dau cu caiacul

Perchezitii DNA la Primaria Constanta. Mazare: M-am pregatit pentru orice; daca ma salta, bine, daca nu, ma duc sa ma dau cu caiacul

Primarul Constantei, Radu Mazare, a declarat, joi dimineata, ca s-a pregatit pentru orice și s-a imbracat gros, adaugand: "Daca ma salta, bine, daca nu, ma duc sa ma dau cu caiacul pentru ca e o zi frumoasa".

Radu Mazare a ajuns la sediul Primariei in jurul orei 10.15, declarand, la intrarea in institutie, ca nu stie care este motivul perchezitiilor si ce anume cauta procurorii DNA.

"La primarie a venit mai intai viceprimarul. Intre timp, m-am spalat pe cap, m-am dat cu deodorant care imi aduce mie aminte de Brazilia, m-am imbracat mai gros. S-ar putea sa ma intorc, s-ar putea sa nu ma intorc acasa. Asta e viata, m-am pregatit pentru orice (...) Daca ma salta, bine, daca nu ma salta, ma duc sa ma dau cu caiacul, ca este o zi frumoasa", a spus Mazare. 

Intrebat daca perchezitiile au legatura cu sesizarea facuta de ANI in decembrie 2014, el a spus ca nu stie si ca a aflat doar ca sunt perchezitii s la TV Neptun, unde sunt cautate tot contractele incheiate de SC Soti cu Primaria Constanta.  Mazare a mai sustinut ca aceste contracte au mai fost verificate de anchetatori "in nenumarate randuri" si ca el nu mai este de 12 ani actionar in aceste firme.

Procurorii DNA fac joi 13 perchezitii in Bucuresti, Constanta si Cluj, la sediile unor firme, precum si al unei institutii publice, surse judiciare afirmand ca sunt vizate si Primaria Constanta si SC Soti Cable Neptun, intr-un dosar privind infractiuni de coruptie comise in perioada 2008-2014


5 februarie 2015 09:27
Modifică setările cookies