• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Peste 1.000 de detinuti au evadat dintr-o inchisoare din orasul libian Benghazi

Peste 1.000 de detinuti au evadat dintr-o inchisoare din orasul libian Benghazi

Peste 1.000 de detinuti, dintre care majoritatea de drept comun, au evadat sambata dintr-o inchisoare din Benghazi, capitala estului libian, pe fondul tensiunilor si protestelor care au urmat unei serii de asasinate ce a generat furia populatiei, relateaza AFP.

"Este o revolta in interiorul inchisorii Al Kuifiya, precum si un atac din exterior. Peste 1.000 de detinuti au putut sa evadeze", a declarat pentru AFP un oficial din cadrul serviciilor de securitate, sub acoperirea anonimatului.
 
Potrivit lui, majoritatea evadatilor erau detinuti de drept comun. "Dar unii erau detinuti pentru activitati legate de fostul regim al lui Muammar Kadhafi", a adaugat el, fara alte precizari.
 
Premierul Ali Zeidan a confirmat evadarea. Potrivit lui, "locuitori din vecinatate au lansat un atac, deoarece nu mai vor aceasta inchisoare in apropierea locuintelor lor".
 
Dimineata devreme, mii de manifestanti si-au exprimat nemultumirea fata de partidele politice si Fratii Musulmani in special, acuzati ca sunt responsabili de instabilitatea din Libia, la o zi dupa o serie de asasinate care au vizat in special un militant antiislamist.
 
Aceste manifestatii au fost marcate de acte de vandalism impotriva sediilor principalelor doua partide: Partidul pentru Justitie si Constructie (PJC), aripa politica a Fratilor Musulmani libieni, si rivalul sau, Alianta Fortelor Nationale (AFN, liberala).

28 iulie 2013 11:13
Modifică setările cookies