• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Putin: Amenintarile Iranului la adresa Israelului, inacceptabile

Putin: Amenintarile Iranului la adresa Israelului, "inacceptabile"

Presedintele rus, Vladimir Putin, a declarat marti ca Iranul are dreptul sa dezvolte un program nuclear civil, insa a criticat amenintarile Teheranului impotriva Israelului, pe care le-a calificat drept "inacceptabile", relateaza AFP.

"Iranul se afla intr-o regiune foarte dificila", a declarat Putin la Moscova.

"Cand auzim amenintarile proferate de Iran catre vecinii sai, indeosebi impotriva Israelului, cand auzim din partea Iranului ca Israelul ar trebui distrus, consider ca este total inacceptabil", a declarat el. 

Aparent, presedintele Putin s-a referit la comentariile facute in ultimii ani de presedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, care isi va incheia cel de-al doilea mandat dupa alegerile prezidentiale de vineri. 

Rusia este un apropiat partener comercial al Iranului, caruia ii furnizeaza armament si pe teritoriul caruia a construit primul reactor nuclear, in apropiere de Bushehr.  In acelasi timp, Moscova a adoptat in ultimii ani o atitudine mai ferma in raport cu Iranul, cerandu-i sa coopereze cu Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA).


12 iunie 2013 10:06
Modifică setările cookies