• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Un milion de credinciosi la Roma. Papa Francisc a primit insemnele pontificale

Un milion de credinciosi la Roma. Papa Francisc a primit insemnele pontificale

UPDATE: Papa Francisc a primit insemnele pontificale, marti, in Piata Sfantul Petru in fata a zeci de mii de persoane care participa la slujba de inaugurare a pontificatului sau, informeaza AFP.

Cardinalul protodiacon, francezul Jean-Louis Tauran, a pus pe umerii Papei paliumul, o banda de stofa ce se poarta peste vesmintele de ceremonie. Apoi, decanul Colegiului Cardinalilor, italianul Angelo Scola, i-a pus pe mana stanga inelul de pescar.

Sefi de stat si de Guvern au sosit la Roma pentru a asista la mesa de intronizare a Papei Francisc, care urmeaza sa reuneasca sute de mii de credinciosi, scrie AFP. De astazi, Biserica Romano-Catolica va avea oficial un nou lider. Papa Francisc va primi insemnele papalitatii. Autoritatile italiene se pregatesc sa intampine aproximativ un milion de credinciosi.

Securitatea la slujba de intronizare a Papei Francisc, care are loc astazi, va fi asigurata de autoritatile italiene, care vor mobiliza aproximativ 3.000 de membri ai fortelor de securitate, intre care un numar mare de agenti in civil, amestecati in multimea din fata bazilicii Sfantul Petru.

Papa Francisc este un adevarat cosmar pentru garzile de securitate, relateaza CNN. Noul Papa Francisc nu a ezitat niciun minut sa se apropie de multimea care ii scanda numele, sa stranga mainile intinse spre el si sa mangaie copiii, spre marea nemultumire a garzilor de securitate, depasite de spontaneitatea lui.

La Roma a ajuns deja Joe Biden, primul vice-presedinte catolic de la Casa Alba. Tot astazi va sosi si cancelarul german Angela Merkel. Presedintele Traian Basescu va fi prezent si el la mesa de intronizare de la Vatican, care poate fi urmarita in direct si pe ProTV News, de la ora 10:00.

 
Dupa slujba la care vor asista peste 40 de sefi de stat si de guvern, reprezentantii a trei familii regale, dar si sute de mii de credinciosi, Papa Francisc va deveni oficial Suveran Pontif originar din Lumea Noua.
 
Papa Francisc, care seduce prin simplitate, si-a creat deja un val de popularitate in randul credinciosilor, iar prefectul Romei a declarat ca se asteapta ca aproape un milion de persoane sa asiste la mesa de intronizare. Aceasta va avea loc in Piata Sfantul Petru, de Ziua Sfantului Iosif, patronul Bisericii Catolice.
 
Sensibil la criza economica actuala, Papa argentinian si-a sfatuit compatriotii sa evite sa traverseze Atlanticul. In schimb, el i-a indemnat "sa ii ajute pe saraci".
 
Suvernaul Pontif, care si-a ales numele Sfantului Francisc din Assisi, patronul saracilor, le-a cerut fratilor franciscani de la Manastirea La Verna, in muntii toscani, sa oficieze serviciul liturgic in timpul mesei. Francisc este primul iezuit care urca pe tronul Sfantului Petru.
 
Desi este asteptat in masa, publicul nu are nevoie sa obtina bilete pentru a asista la mesa, acoperita de presa din intreaga lume, liturghia urmand sa aiba loc sub un cer innorat, potrivit previziunilor meteorologice.
 
Cu scopul de a evita dezordinea, Piata Sfantul Petru va fi impartita in sectoare, dintre care unele vor fi rezervate oficialilor si prelatilor. De asemenea, un sector va fi rezervat bolnavilor si persoanelor cu handicap. In ceea ce priveste masurile de securitate, ele urmeaza sa fie similare celor de la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea, care au reunit peste un milion de persoane.

19 martie 2013 12:30
comentarii (1)

Comentarii (1)


Modifică setările cookies