• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Studiu: Cel putin 17 miliarde de planete de marimea Terrei se afla in Calea Lactee

Studiu: Cel putin 17 miliarde de planete de marimea Terrei se afla in Calea Lactee

Galaxia noastra, Calea Lactee, contine cel putin 17 miliarde de planete cu marimi apropiate de cea a Terrei, potrivit unei noi estimari, publicata luni in Statele Unite, ai carei autori considera ca descoperirea unei planete-surori a Terrei este foarte probabila, informeaza AFP.

Aceasta estimare rezulta dintr-o noua analiza a datelor culese de telescopul spatial american Kepler, lansat in 2009 pentru a cauta un tip precis de planete in afara sistemului nostru solar, denumite "exoplanete".
 
Nu inseamna neaparat ca acele exoplanete sunt potential locuibile, insa probabilitatea de a gasi planete asemanatoare cu Terra a crescut considerabil. Pentru a fi locuibila, o planeta trebuie sa se afle o anumita distanta de Steaua ei, intr-o zona care permite ca temperaturile de la suprafata ei sa nu fie nici prea ridicate nici prea scazute, pentru ca apa sa poata sa existe in stare lichida si unde viata sa fie astfel posibila.
 
Cel putin o sesime dintre stelele din Calea Lactee au pe orbitele lor o planeta de marimea Terrei, a declarat François Fressin, de la Centrul de Astrofizica al Universitatii Harvard, principalul autor al acestui studiu, care considera ca galaxia noastra contine aproximativ o suta de miliarde de stele.
 
François Fressin a prezentat aceste rezultate la conferinta anuala organizata de Societatea de Astronomie Americana in aceasta saptamana, la Long Beach, in California. Telescopul Kepler detecteaza o exoplaneta atunci cand aceasta trece prin fata stelei sale si cauzeaza astfel o scadere a luminozitatii acesteia.
 
Kepler identifica exoplanetele potentiale masurand in permanenta schimbarile de luminozitate a peste 150.000 de stele situate in constelatiile Lebedei si Lirei.
 
In timpul primelor 16 luni de monitorizare, Kepler a identificat 2.400 de exoplanete potentiale. Oamenii de stiinta au incercat sa determine cate dintre aceste semnale corespund cu adevarat prezentei unei exoplanete si cate planete de acest tip au fost ignorate de monitorizarea facuta de Kepler.
 
Cu ajutorul unui computer care a simulat observatiile facute de telescopul Kepler, François Fressin si colegii lui au putut sa isi perfectioneze analizele pentru a elimina semnalele false si pentru a le amplifica pe acelea care erau foarte slabe, dorind sa alcatuiasca astfel un catalog al exoplanetelor.
 
Potrivit acestor astrofizicieni, aproape toate stelele din Calea Lactee asemanatoare Soarelui nostru au cel putin o planeta care orbiteaza in jurul lor.
 
Savantii au regrupat diferitele exoplanete in cinci categorii de dimensiuni si au stabilit astfel ca 17% dintre ele au o marime cuprinsa intre 0,8 si 1,25 ori fata de masa Terrei si orbite de 85 de zile sau mai putin in jurul stelelor lor. Aproximativ un sfert dintre stele au in jurul lor planete denumite "super-Terra", cu dimensiuni cuprinse intre 1,25 si 2 ori fata de masa Terrei.
 
Exista si un procent echivalent de planete denumite "mini-Neptun", cu marimi cuprinse intre de doua ori si pana la patru ori fata de masa Terrei. Alte planete mai mari, denumite "maxi-Neptun", de patru pana la sase ori mai mari decat Terra, sunt mult mai putin frecvente, intrucat doar 3% dintre stelele din galaxia noastra au in jurul lor astfel de planete uriase.
 
Doar 5% dintre stelele din Calea Lactee au in jurul lor planete gazoase, cu marimi cuprinse intre de sase ori masa Terrei si de 22 ori masa Terrei. In plus, savantii participanti la misiunea Kepler au anuntat, luni, ca acest telescop a descoperit 461 exoplanete potentiale noi.
 
Astfel, de la publicarea ultimului bilant al descoperirilor facute de Kepler, in februarie 2012, numarul exoplanetelor potentiale a crescut cu 20%, ajungand in prezent la 2.740, aflate pe orbitele a 2.036 de stele. Pana in prezent, cercetatorii participanti la misiunea Kepler au confirmat existenta a 105 exoplanete din cele 2.740 candidate descoperite, insa deocamdata niciuna asemanatoare cu Terra.

8 ianuarie 2013 14:20
Modifică setările cookies