In sesizarea trimisa Curtii Constitutionale, Avocatul Poporului a ridicat direct exceptia de neconstitutionalitate a articolului 81 alineatul 3 si a articolului 348 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/2013 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa.

CNA adopta un document legat de prevederea din Codul insolventei ce vizeaza audiovizualul

Consiliul National al Audiovizualului va elabora un document privind Codul insolventei, dupa ce toti membrii CNA vor face o serie de propuneri, urmand ca, in sedinta de joi, acesta sa fie adoptat si trimis catre institutiile abilitate, au decis, marti, reprezentantii CNA, dupa trei ore de dezbateri.

Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a dezbatut, in sedinta de marti, Ordonanta de Urgenta privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, care prevede la articolul 81 ca "In cazul in care activitatea debitorului se afla sub incidenta prevederilor Legii audiovizualului, ca urmare a deschiderii procedurii si pana la data confirmarii planului de reorganizare se suspenda licenta audiovizuala cu incepere de la data primirii comunicarii de catre Consiliul National al Audiovizualului". De asemenea, membrii CNA au analizat articolul care prevede ca "in planul de reorganizare vor fi prevazute conditiile de exercitare a dreptului de a difuza, intr-o zona determinata, un anume serviciu de programe, conditii ce vor fi supuse aprobarii prealabile a Consiliului National al Audiovizualului".

Astfel, Valentin Alexandru Jucan, membru al Consiliului, a propus, in sedinta de marti, ca CNA sa trimita o petitie Avocatului Poporului, Ministerului de Justitie, dar si Parlamentului, prin care sa aduca la cunostinta acestora problemele din aceasta Ordonanta de Urgenta.

"Este un Cod al insolventei cu noi reglementari discriminatorii, deoarece se face referire doar la anumite categorii, nu ofera egalitate intre actorii economici. (...) Noul Cod al insolventei contine reglementari importante adoptate in mod nedemocratic si ascuns si aici ma refer la faptul ca nu a fost respectat continutul legii 52 privind transparenta decizionala in administratia publica. Noul Cod al insolventei condamna definitiv la faliment firmele aflate in insolventa", a declarat Valentin Jucan, potrivit Mediafax.

In acest context, el a precizat ca suspendarea licentei lasa firmele detinatoare de licenta fara obiect de activitate, adaugand ca, potrivit expertilor in insolventa, suspendarea ar putea dura intre trei si cinci luni, timp in care reorganizarea este supusa avizului instantei. "Ei nu mai pot sa emita, nu mai au obiectul muncii, nu mai pot sa produca bani din publicitate, iar interesul publicului nu este respectat. Ei nu mai pot sa livreze continut catre public, evident ca, dupa o perioada chiar si de cateva zile de o eventuala intrerupere a licentei, audientele au de suferit, evident ca toate firmele care lucreaza cu publicitate vor cere punctul de share, rating, aspecte care sunt afectate de suspendarea licentei", a continuat acesta.

El a subliniat ca Ordonanta de Urgenta este in totala contradictie cu Legea Audiovizualului, afirmand ca in aceasta lege nu exista "institutia" suspendarii licentei audiovizuale.

De asemenea, in sedinta de marti a Consiliului, departamentul juridic al CNA a exprimat un punct de vedere privind Codul de insolventa, afirmand ca articolul 81, alineatul 3 nu va putea fi aplicat de CNA decat in cazul in care judecatorul sindic sau radiodifuzorul va informa CNA cu privire la deschiderea procedurii de insolventa, prin prezentarea unei hotarari judecatoresti. Astfel, situatia va fi analizata de membrii CNA, acestia luand act de inceperea procedurii de insolventa si emitand catre radiodifuzor o decizie prin care sa anunte suspendarea licentei.

Pe de alta parte, in ceea ce priveste planul de reorganizare in care vor fi prevazute conditiile de exercitare a dreptului de a difuza, intr-o zona determinata, un anumit serviciu de programe, conditii ce vor fi supuse aprobarii prealabile, departamentul juridic al CNA a precizat ca, prin acest articol, Consiliul va putea analiza daca conditiile de exercitare a acestui drept sunt conforme cu Legea Audiovizualului.

Pe de alta parte, in sedinta de marti, Narcisa Iorga, membru al CNA, a spus ca intr-o decizie a Consiliului se face referire la un articol din Legea Audiovizualului, afirmand ca CNA nu are la baza o lege care sa prevada suspendarea licentei. De asemenea, aceasta a ridicat problema societatilor furnizoare de cablu, intreband daca acestea au dreptul de a scoate de pe frecventa lor radiodifuzorii care raman fara licenta pentru o perioada de timp.

Totodata, presedintele Consiliului, Laura Georgescu, a spus ca CNA ar putea face o propunere de modificare a textului Ordonantei de Urgenta privind articolul care vizeaza suspendarea licentei audiovizuale.

Astfel, in sedinta de marti a CNA, membrii Consiliului au decis aprobarea propunerii supuse votului de Radu Calin Cristea, care prevedea sa fie formulate o serie de propuneri, "ca semne de intrebare legate de articolul din OUG, astfel incat sa fie intr-un corp comun".

Propunerea a fost adoptata cu sapte voturi "pentru" (Radu Calin Cristea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Viorel Vasile Buda, Cristina Trepcea si Rasvan Popescu) si patru voturi "impotriva" (Christian Mititelu, Florin Gabrea, Narcisa Iorga si Valentin Jucan).