Holdingul Demiroren, considerat proguvernamental, preia astfel o agenţie de ştiri, câteva dintre cele mai mari cotidiane din ţară, un cotidian de limbă engleză, postul local afiliat CNN, precum şi câteva canale sportive şi de divertisment.

Din holdingul Demiroren fac parte reţele de distribuţie de gaz şi un mall. Grupul a achiziţionat în ultimii ani două cotidiane, cunoscute ca abţinându-se de la critici împotriva guvernului.

Grupul media Dogan a încercat să-şi păstreze independenţa faţă de guvern, chiar dacă s-a confruntat cu presiuni tot mai mari, într-o ţară unde zeci de jurnalişti se află în spatele gratiilor.

Un număr de manageri şi de reporteri de la Dogan media fie au demisionat, fie au fost concediaţi în urma anunţului din martie privind vânzarea grupului.

Un investitor străin, gigantul media german Axel Springer SE, a comunicat în martie că îşi retrage toate participaţiile din cadrul Dogan.