Potrivit surselor, Consiliul de Administraţie al Thomson Reuters ar urma să se reunească marţi pentru a examina oferta prezentată de Blackstone pentru divizia Financial & Risk, care comercializează informaţii, date şi analize pentru bănci şi societăţi de investiţii din întreaga lume. Această divizie este responsabilă pentru aproximativ jumătate din veniturile anuale realizate de Thomson Reuters, scrie Agerpres.

Într-un comunicat de presă publicat luni seară, Thomson Reuters a indicat că "este în discuţii avansate cu Blackstone cu privire la un posibil parteneriat pentru activităţile Financial & Risk", fără a oferi alte detalii.

În cazul în care Consiliul de Administraţie va aproba tranzacţia, aceasta va fi cea mai mare restructurare a grupului de la preluarea, în urmă cu un deceniu, a Reuters Group de către Thomson Corp pentru 8,7 miliarde de lire sterline.

Sursele au precizat că Thomson Reuters va păstra în continuarea divizia de informaţii, Reuters News, precum şi diviziile Legal şi Tax and Accounting. De asemenea, Reuters ar urma să continue să furnizeze ştiri pentru principalul produs al diviziei Financial & Risk, Eikon, precum şi pentru alte produse dar deocamdată detaliile acestui aranjament nu au fost încă puse la punct.

Dacă investiţia Blackstone se va finaliza, fondul de investiţii va deveni un competitor direct al Bloomberg LP şi Dow Jones, divizie a grupului News Corp, în vânzarea de date şi analize pentru firmele de pe Wall Street. Blackstone are însă experienţă în vânzarea de informaţii pentru că, în 2014, fondul a prelua firma Ipreo, un producător de software pentru analiza pieţelor de capital, pentru o sumă de aproape un miliard de dolari.

În prezent, grupul Thomson Reuters este controlat în proporţie de 63% de familia Thomson, originară din Canada, via vehiculul Woodbridge Co Ltd. Grupul are o capitalizare de piaţă de aproximativ 31 de miliarde de dolari iar acţiunile sale sunt tranzacţionate la bursele de la New York şi Toronto.