Print-ul intalneste tehnologia in cel mai recent numar “The New Yorker”. Saptamanalul cunoscut pentru jurnalism narativ si satira, dar mai ales pentru ilustratiile pe teme artistice, sociale si politice, a demonstrat cu succes ca realitatea augmentata (AR) ne poate ajuta sa extindem povestea  unei  creatii fara a compromite formatul simplu care ii populeaza copertile de mai bine de 80 de ani. “Atunci cand creezi o lume pe hartie, creezi de fapt o fereastra. Intotdeauna ne-am intrebat: Cum ar fi sa calci in aceasta lume si cum ar transforma aceasta posibilitate lumea noastra?” a explicat Christoph Niemann, ilustratorul care a desenat atat coperta, cat extensia ei in AR. Un video demonstrativ poate fi vazut aici.

Google a lansat Spaces, un tool pentru sharing in grup. Incercarea lui Google de a crea o retea sociala populara nu a mers intocmai conform planului, iar noi toti am fost martori la declinul Google+. Cu lectia invatata, compania din Mountain View incearca acum sa imbunatateasca procesul de sharing dintre oamenii grupati in jurul unor interese mai mult sau mai putin specifice. In Spaces sunt incluse Search, YouTube si Chrome, ca userii sa gaseasca articole, imagini si continut video fara a parasi aplicatia. In plus, tot ce se posteaza intr-un “space” va putea fi cautat direct, eliminand necesitatea de a scrolla la infinit dupa un comment sau un document. Tool-ul va fi disponibil pentru Android, iOS, mobile web si desktop.

Microsoft a vandut o parte din brandul Nokia. Divizia de feature phone-uri a brandului finlandez a fost cumparata de FIH Mobile, un subsidiar al Foxconn, cel mai mare fabricant de electronice din lume.  In cadrul tranzactiei de $350 de milioane, Microsoft cedeaza catre Foxconn si o uzina din Hanoi, Vietnam. Intr-o alta tranzacie recenta, Microsoft a vandut pe o perioada de 10 ani drepturile de utilizare ale brandului Nokia pe smartphone-uri si tablete cu Android. Cumparatorul este o companie finlandeza care planuieste sa investeasca $500 de milioane in produse noi si marketing in urmatorii 3 ani. Aceste miscari, in contextul scaderii drastice a vanzarilor de smartphone-uri Lumia, arata dorinta noului CEO Microsoft de a se delimita de “razboiul telefoanelor smart”, in care compania nu a reusit ce si-a propus.