Editura Harlequin, care publica romanele scrise de peste 1.300 de autori si lanseaza peste 110 romane in fiecare luna, a fost vanduta News Corp. de catre grupul de presa canadian Torstar, relateaza Mediafax.

Grupul Torstar, care publica in special Toronto Star, cel mai mare cotidian canadian de limba engleza, va folosi o parte din banii obtinuti din aceasta tranzactie pentru a-si achita datoriile acumulate.

Cu sediul la Toronto, editura Harlequin a fost infiintata in 1949. Torstar a obtinut controlul majoritar asupra acestei edituri in 1975 si a ajuns sa detina 100% din capital sase ani mai tarziu. In prezent, editura canadiana publica romane de dragoste in 34 de limbi.

Harlequin isi realizeaza 95% din cifra de afaceri in afara Canadei. Vanzarile sale au ajuns anul trecut la 398 milioane de dolari canadieni (260 milioane euro), iar compania canadiana a obtinut in 2013 un profit brut de 56 milioane dolari canadieni (37 milioane euro).

Magnatul media Rupert Murdoch este fondatorul si presedintele grupului media News Corporation. News Corporation a finalizat, pana la sfarsitul lunii iunie 2013, proiectul sau de scindare, in companii diferite, a diviziei editoriale de activitatile de divertisment.

Divizia de cinema si televiziune - inclusiv studiourile 20th Century Fox, reteaua de televiziune Fox si postul Fox News - a fost separata de cea care include ziarele si operatiunile de publishing ale grupului News Corp. Din grupul media News Corp. fac parte si publicatiile americane Wall Street Journal si New York Post, dar si ziarele britanice Sunday Times si The Sun, dar si The Australian si editura HarperCollins.