Este vorba despre o revenire importantă pentru Netflix, care a pierdut deja dreptul de difuzare pentru serialul "Friends" la sfârşitul anului, precum şi pentru seria "The Office" începând din 2021, două dintre cele mai urmărite seriale de pe platforma sa.

Drepturile de difuzare pentru "Seinfeld" sunt deţinute în prezent de o altă platformă, Hulu, filială a Disney, din 2015.

Valoarea tranzacţiei nu a fost comunicată. NBCUniversal a plătit 500 de milioane de dolari pe parcursul a cinci ani pentru "The Office" şi WarnerMedia 425 de milioane de dolari, de asemenea pe cinci ani, pentru "Friends".

Netflix va oferi toate cele 180 de episoade din "Seinfeld" în Statele Unite şi celor 151 de milioane de abonaţi din întreaga lume în momentul în care acordul pe cinci ani va intra în vigoare în 2021.

Pe lângă "Friends" şi "The Office", Netflix va pierde de asemenea toate cataloagele "Star Wars", Pixar şi Marvel, dintre care unele au fost difuzate până acum şi care aparţin Disney.