Cheltuielile aprobate de Netflix pentru filmele şi serialele TV realizate pe teritoriul britanic au crescut semnificativ, în contextul în care aceste investiţii au fost de 500 de milioane de dolari în 2019, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei americane, care a confirmat o serie de informaţii publicate în cotidianul The Guardian.

În total, 50 de programe au fost finanţate de Netflix în 2020, inclusiv celebrul serial "The Crown", ce prezintă viaţa familiei regale britanice, iar această dublare a bugetelor de producţie a fost realizată în pofida perturbărilor cauzate de pandemia de COVID-19.

Criza sanitară a determinat stoparea filmărilor de la producţiile Netflix în timpul carantinei impuse în Marea Britanie în primăvara acestui an.

Filmările au putut fi reluate apoi cu respectarea unor condiţii sanitare stricte, în contextul în care cererea de filme şi de producţii TV a cunoscut o creştere explozivă în 2020 datorită timpului mai mare petrecut de rezidenţii britanici în propriile locuinţe din cauza pandemiei.

"Marea Britanie este o piaţă incredibil de importantă pentru Netflix, iar noi suntem mândri că ne-am sporit investiţiile", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei americane. "'The Crown', 'Sex Education' şi 'The Witcher' se numără printre producţiile filmate în Marea Britanie care vor fi vizionate în lumea întreagă", a adăugat el, potrivit Agerpres.

Netflix s-a angajat să producă timp de mai mulţi ani diverse conţinuturi video în Marea Britanie prin intermediul unui acord încheiat cu studiourile din Shepperton, la vest de Londra, care au găzduit filmările de la pelicula "The Old Guard", cu Charlize Theron în rolul principal.

Potrivit The Guardian, Marea Britanie este cel mai important centru de producţie după Statele Unite pentru Netflix, care ar fi cheltuit 17 miliarde de dolari în 2020 pe plan mondial pentru programele sale.

În total, şi excluzând investiţiile făcute de Netflix, cheltuielile ocazionate de producţia de filme, inclusiv pentru următorul opus al francizei "James Bond", intitulat "No Time to Die", şi de seriale în Marea Britanie au fost de 3,7 miliarde de lire sterline în 2019, potrivit celor mai recente date publicate de asociaţia care coordonează sectorul cinematografic britanic.

Din această sumă, 2 miliarde de lire sterline au fost alocate pentru a finanţa producţii cinematografice şi 1,7 miliarde de lire sterline pentru a finanţa seriale TV, cele mai multe dintre acestea fiind produse de Netflix, Amazon şi Disney.