Cifrele sunt corespunzatoare perioadei de masurare cuprinse intre 1 decembrie 2013 si 28 februarie 2014 si au fost transmise membrilor BRAT pe 14 mai.

In ceea ce priveste scopul utilizarii zilnice a internetului, datele furnizate de BRAT contureaza o scadere a interesului romanilor pentru stiri, precum si pentru informatiile de tip auto si sport, insa semnaleaza o crestere a interesului pentru zona de jocuri online si de divertisment.

Un factor care a contribuit la aceasta tendinta este si faptul ca masurarea a inclus si perioada sarbatorilor de iarna.

Referitor la intentia de achizitionare de bunuri si servicii pentru perioada masurata, se remarca scaderea intentiei de achizitionare de telefoane mobile si de servicii de telefonie mobila, precum si scaderea intentiei de achizitionare de servicii de cablu-TV, asigurari si credit.

In schimb, studiul releva o crestere a intentiei de achizitionare de servicii turistice. Se poate estima ca si aceasta evolutie este tot o consecinta a perioadei de referinta a studiului.

In cadrul studiului au fost publicate rezultate de audienta pentru 154 de site-uri.

BRAT este organizatia industriei de media din Romania care masoara audienta presei scrise si a mediului online, auditeaza tirajele (presa scrisa) si monitorizeaza investitiile in publicitate (presa scrisa, online, radio si outdoor).

SATI este realizat de BRAT si reprezinta singurul instrument recunoscut de industria media pentru masurarea si evaluarea performantelor in mediul virtual.