FRANTA - In presa franceza, fondul negru si caricaturile aduc un omagiu celor 12 morti, dintre care caricaturisti renumiti, in atentatul comis miercuri la Paris impotriva saptamanalului Charlie Hebdo. "Toti suntem Charlie", titreaza cotidianul Liberation (stanga). Mentiunea, scandata de numerosi manifestanti in timpul reuniunilor de miercuri seara, se regaseste deseori ca eticheta in paginile ziarelor.

"Libertatea asasinata", afirma la randul sau cotidianul conservator Le Figaro, care publica fotografiile a sase victime: caricaturistii Cabu, Charb, Honoré, Tignous, Wolinski si cronicarul Bernard Maris. Intr-un editorial intitulat "Razboiul", directorul cotidianului anunta "un adevarat razboi, desfasurat nu de asasini din umbra, ci de ucigasi metodici si organizati, a caror salbaticie calma iti ingheata sangele".

Cotidianul Les Echos face apel la infruntarea "barbariei" si publica ultima caricatura a lui Charb. Editorialul ataca "ticalosii cu cagule (care) au declarat razboi Frantei, democratiei noastre, valorilor noastre". "Barbarie", pe fond negru, titreaza si cotidianul gratuit 20 Minutes.

BELGIA - In Belgia, cotidianul economic L'Echo titreaza "Toti Charlie" pe fond negru, in centrul primei sale pagini, care reproduce 17 coperti ale Charlie Hebdo. Varianta sa flamanda, De Tijd, prezinta o prima pagina neagra aproape in intregime, marcata de cuvintele "Je suis Charlie" ("Sunt Charlie"), in franceza.

Toata pagina intai a cotidianului flamand De Morgen este ocupata de o caricatura care reprezinta cu rosu pe fond alb un terorist care agita un Kalasnikov si care striga "Sunt inarmati!" in fata unui personaj aflat in afara campului vizual inarmat cu un simplu creion.

Editorialistul La Libre Belgique, Francis Van de Woestyne, apreciaza ca "acest atac este, in impactul, in violenta sa, la fel de important ca cel care a vizat New York-ul la 11 septembrie 2001. Maine, in opt zile, intr-o luna, alti teroristi vor ataca. In numele unui dumnezeu, unui profet al carui mesaj il distorsioneaza".

MAREA BRITANIE - In presa britanica, Daily Mail si Daily Telegraph titreaza ambele pe prima pagina "Razboiul impotriva libertatii", cu o fotografie a atentatului ce prezinta doi agresori indreptandu-si armele impotriva unui politist care zace la pamant.

In acelasi spirit, The Times titreaza pe prima pagina "Atac impotriva libertatii", iar The Guardian "Atac impotriva democratiei".

The Guardian subliniaza in editorialul sau ca jurnalistii de la Charlie Hebdo, care au satirizat mereu crestinismul, "nu au vazut vreun motiv anume pentru a arata mai multa intelegere fata de alte religii".

GERMANIA - "Atacul impotriva jurnalistilor de la Charlie Hebdo tinteste in inima democratiei - libertatea presei", scrie pe site-ul sau cotidianul conservator german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), apreciind ca, in lupta impotriva terorismului, "nu trebuie sa dai inapoi".

"Da, intr-un fel, este o lupta a civilizatiilor", afirma cotidianul, care face apel totusi la "pastrarea cumpatului". "Nu trebuie sa ne lasam redusi la tacere de masacrul comis la Charlie Hebdo", apreciaza pe site-ul sau Tagespiegel.

"Je suis (ich bin) Charlie !", afirma pe site-ul sau de Internet Tageszeitung (stanga). "Scopul teroristilor este sa raspandeasca teama si frica. Cu atacul de miercuri, teama s-a instalat deja in redactii", apreciaza cotidianul.

PORTUGALIA - "Europa nu se teme", titreaza la randul sau editia online a saptamanalului portughez Expresso, subliniind ca mii de europeni au iesit in strada "pentru libertatea de exprimare, impotriva barbariei terorismului".

"Nu trebuie sa cedam santajului respingator al terorii. Si sa transformam ura lor in infrangere", scrie cotidianul de referinta Publico, intr-un editorial intitulat "Lupta impotriva urii, apararea libertatii".

SPANIA - In Spania, un editorial publicat pe site-ul de Internet al postului de radio Cadena Ser afirma: "caricaturistii nu sunt vinovati de nimic, nici glumele, nici ultima carte (a scriitorului francez Michel) Houellebecq care anticipeaza o Franta islamista in 2022. Nu, sa nu ne inselam asupra remediului: solutia nu este mutilarea libertatilor, ci combaterea fanatismului, a urii irationale, a obscurantismului si ignorantei".

DANEMARCA - Cotidianul danez Berlingske afiseaza pe prima pagina un desen reprezentand o foaie de hartie alba pe care scrie cu negru "Charlie Hebdo", inconjurata de urmele a 12 gloante, o referire la cei 12 morti. In partea de jos, un text afirma ca "democratia si libertatea de exprimare nu trebuie si nu ar trebui sufocate".

"Totusi, este evident ca pentru multi concluzia evidenta va fi sa se mentina discreti, sa se ascunda si sa evite provocarea unor emotii puternice. Dar nu ar trebui sa ne ascundem, pentru ca atunci vom ceda in fata unei culturi a amenintarilor inacceptabile", continua cotidianul.

POLONIA - "Profetul razbunat cu sange", titreaza cotidianul conservator polonez Rzeczpospolita, explicand ca "saptamanalul satiric Charlie Hebdo a cazut victima razboiului declarat Frantei de islamisti".

Cotidianul online Gazeta.pl, din cadrul grupului primului cotidian polonez Gazeta Wyborcza (centru stanga), publica 13 "dintre cele mai de impact coperti ale Charlie Hebdo" - dintre care unele vizandu-l pe papa, cu comentariul "Ei nu au crutat pe nimeni, nimic nu era sacru pentru ei".

Organizatia pentru apararea libertatii presei, cu sediul in Franta, Reporters sans frontières, a lansat, miercuri, intr-un comunicat "un apel international catre toti directorii media sa publice incepand de maine (joi) caricaturile revistei indoliate".

"Libertatea de informare nu se va estompa in fata barbariei si nu va ceda santajului celor care ataca democratia noastra si valorile noastre republicane", adauga comunicatul RSF.