21st Century Fox va plati 725 de milioane de dolari pentru un pachet de 73% din actiunile unei noi entitati, National Geographic Partners, urmand ca organizatia non-profit National Geographic Society sa pastreze restul de 27%. 

Structura noua extinde un parteneriat care a inceput in urma cu 18 ani pentru exploatarea canalelor de televiziune National Geographic, care in prezent ajung in peste 500 de milioane de case din intreaga lume si va include toate operatiunile media ale National Geographic.

Acordul cu Fox va permite National Geographic Society, o entitate non-profit infiintata in 1888, sa isi creasca finantarea cu aproape un miliard de dolari pentru a-si extinde lucrarile in domeniul stiintific, al educatiei si explorarii. 

"'Expansiunea parteneriatului nostru care dureaza de aproape doua decenii cu 21st Century Fox este un nou punct de cotitura pentru National Geographic Society, care timp de 127 de ani a sponsorizat oamenii de stiinta si exploratori si a impartasit cunostintele cu intreaga lume", a declarat presedintele National Geographic Society, Gary Knell. 

La inceputul anului, Rupert Murdoch (84 de ani) a anuntat ca renunta la pozitia de CEO al grupului Fox, in favoarea fiului sau Lachlan.

21st Century Fox s-a despartit in 2013 de News Corp., care regrupeaza ziarele si alte publicatii detinute de Rupert Murdoch.