Măsura vine ca urmare a faptului că statele UE se pregătesc să adopte un tarif unic la nivel european, decizie care va fi luată până la finalul anului 2020, a anunţat vineri autoritatea de reglementare.

"ANCOM a propus, ca măsură tranzitorie, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european preconizată a avea loc până la finalul anului 2020, practicarea unui tarif maxim de 0,76 eurocenţi/minut pentru apelurile la puncte mobile, cu 10% mai mic faţă de nivelul actual. Ne aşteptăm ca această reducere să se reflecte şi în tariful pe care îl plăteşte fiecare utilizator pentru apelurile către terminalele mobile", susţine Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

În acest context, arbitrul telecom precizează că Lycamobile, Orange România, Vodafone România, RCS&RDS şi Telekom Romanian Mobile Communications, operatorii desemnaţi cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele publice de telefonie, vor fi obligaţi să nu depăşească nivelul de 0,76 eurocenţi/minut, tariful maxim reglementat pentru furnizarea serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propria reţea, faţă de 0,84 eurocenţi/minut, cât este în prezent.

Noul tarif maxim de 0,76 eurocenţi/minut a fost calculat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene, pe baza unui model de cost LRIC pur.

Tariful maxim pentru terminarea apelurilor la puncte mobile se va aplica începând cu data de 1 ianuarie 2020, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile, unic la nivel european.

Conform prevederilor Directivei (UE) 2018/1972, intrate în vigoare la data de 20 decembrie 2018, până cel târziu la 31 decembrie 2020 se vor aplica tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile, respectiv la puncte fixe, unice la nivelul Uniunii Europene.

Tariful stabilit de ANCOM se va aplica pentru apelurile naţionale, pentru apelurile iniţiate din Spaţiul Economic European (SEE), dar şi pentru apelurile iniţiate din afara SEE, dacă acordurile internaţionale în vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare.