SUA

Pentru liderii de la Casa Alba, securitea datelor reprezinta ceva mai mult decat o simpla parola pe telefon. Iar Blackerry a fost, ani de-a randul, compania preferata, pentru ca permitea posibilitatea criptarii informatiilor, astfel incat acestea sa fie protejate de eventuale atacuri de spionaj.

Viitorul companiei canadiene, insa, este sumbru, in conditiile in care BlackBerry a raportat pierderi anuale totale de aproape 6 miliarde de dolari, anul trecut.

Pe masura ce si celelalte companii care fac telefoane inteligente si-au imbunatatit tehnologiile care permit o mai mare securizare a datelor, Apple si Samsung, cei mai mari producatori de smartphone-uri la ora actuala, spera ca vor fi pe lista lui Obama, atunci cand se hotaraste sa-si schimbe telefonul.

Germania

Telefonul Angelei Merkel a devenit cel mai celebru telefon din lumea politica, in octombrie anul trecut, dupa izbucnirea scandalului in care SUA au recunoscut ca i-au ascultat convorbirile cancelarului german.

Merkel foloseste, de obicei, doua telefoane: un Nokia 6260 Slide, in interes personal, si un BlackBerry Z10, pentru convorbiri oficiale, cu un chip de securizare de la Secusmart.

Rusia

Vladimir Putin spune ca nu detine un telefon mobil, spre deosebire de premierul Dmitri Medvedev, care este cunoscut pentru pasiunea pe care o are pentru produsele americanilor de la Apple, de cand a primit un iPhone direct de la Steve Jobs, in Silicon Valley.

In 2006, Putin spunea ca a avut mai multe telefoane mobile, dar ca nu le folosea, pentru ca nu sunt o modalitate sigura de comunicare. In 2010, presedintele de la Kremlin a spus ca nu mai are niciun telefon mobil, pentru ca ar suna incontinuu.

Analistii speculeaza ca aversiunea lui Putin fata de telefonia mobila vine din perioada in care era spion in cadrul KGB, el stiind cel mai bine cum pot fi ascultate aceste telefoane.

Franta

Presedintele francez, François Hollande, nu se desparte niciodata de telefonul sau iPhone 5. Surse din anturajul acestuia sustin ca tine legatura toata ziua cu iubita sa prin intermediul SMS-urilor, dar ca foloseste telefonul de la Apple doar in interes personal.

De cand fostul angajat al NSA, Edward Snowden, a dezvaluit faptul ca agentia americana de spionaj asculta telefoanele francezilor, personalul de la Elysee a renuntat sa mai foloseasca tabletele si smartphone-urile in probleme care tin de afacerile statului, astfel ca presedintele a primit un telefon Teorem, ultrasecurizat.

Fostul presedinte francez, Nicolas Sarkozy, care era dependent de Blackberry, se pare ca nu era foarte interesat de securitatea nationala, avand in vedere ca i-a dat telefonul sau presedintelui Vladimir Putin, in timpul unui summit G8.

Coreea de Nord

Despre liderul de la Phenian se speculeaza ca are un telefon produs de compania taiwaneza HTC, dupa ce a fost fotografiat folosind un astfel de aparat.

Kim este unul dintre cele milioane de detinatori de telefon mobil din cele 25 de milioane de cetateni ai tarii. In Coreea de Nord au acces la telefonia mobila doar oficialii statului si familiile lor.

Coreea de Nord produce componente de telefoane mobile, dar care apoi sunt asamblate in China si vandute sub branduri proprii.

Italia

Proaspat-numitul premier al Italiei, Matteo Renzi, este devotat companiei americane Apple, detinand mai multe iPhone-uri. El s-a fotografiat chiar si in fata sediului central al companiei, iar atunci cand Steve Jobs a murit, Renzi a scris pe Facebook ca il considera un “Leonardo da Vinci al epocii moderne”.

Pakistan

Intr-o tara in care sa detii un numar de telefon este o chestiune de prestigiu, nu este de mirare ca premierul Nawaz Sharif apare peste tot pe unde se duce cu doua telefoane dupa el, un model de la Samsung si unul de la Apple. Ca si ceilalti lideri ai lumii, pentru convorbiri oficiale, oficialul pakistanez foloseste un BlackBerry.