După doi ani de stagnare, piaţa smartphone-urilor a fost lovită masiv de pandemie. Vânzările s-au prăbușit în prima jumătate a anului

Smartphone
Pandemia a continuat să creeze probleme producătorilor de smartphone-uri şi în al doilea trimestru al anului, ducând la o scădere similară celei din primul trimestru.
După doi ani de stagnare, piaţa smartphone-urilor a fost lovită în 2020 de pandemie şi dată mai mulţi ani înapoi în ceea ce priveşte cifrele vânzărilor.
Primul trimestru a adus o scădere cu 20% a vânzărilor de smartphone-uri, iar al doilea trimestru nu doar că nu a adus sperata revenire, ci a adâncit problemele, scrie News.ro.
Gartner a calculat că în al doilea trimestru vânzările de smartphone-uri au scăzut cu 20,4%, un procent similar celui înregistrat în primul trimestru al anului.
De vină a fost tot pandemia. Dacă în primul trimestru China a fost cea mai lovită piaţă, aceasta şi-a mai revenit în al doilea trimestru. În schimb, în ultima perioadă, problemele s-au extins în Europa, America de Nord şi alte regiuni.
Aproximativ 295 milioane unităţi au fost livrate în al doilea trimestru, faţă de cele 370 milioane unităţi din aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cel mai afectat producător, dintre cei mari, a fost Samsung, care a scăzut cu nu mai puţin de 27,1% faţă de anul trecut. Cu 54,75 milioane unităţi livrate, Samsung se află acum cot la cot cu Huawei, care a livrat 54,12 milioane unităţi, după ce a scăzut cu doar 6,8% faţă de anul trecut.
Evoluţia diferită dintre cei doi lideri ai pieţei vine din faptul că Huawei se bazează foarte mult pe China, care a început să-şi revină în ultimele luni. Samsung, în schimb, depindea de pieţe precum Statele Unite şi Europa, care au scăzut mult în al doilea trimestru.
Cel mai bine din top 5 în al doilea trimestru stă Apple, care a scăzut cu doar 0,4%. În această perioadă au fost livrate 38,38 milioane de iPhone-uri.
Pe acelasi subiect:
Prima pagina pe scurt:
Ministrul Energiei: Cea mai mare problemă a sectorului nuclear din România este resursa umană, oamenii se instruiesc la Cernavodă, apoi pleacă în alte ţări
Când ar putea fi listată pe bursă Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie de stat. Badea: Listarea nu înseamnă o vânzare, nu pleacă cineva cu compania din România
Cîțu: O primă propunere de buget pentru anul 2021 va fi gata luni, după discuţiile cu ordonatorii de credite
