"Piesa de rezistenta" este modelul Droid Razr M, cu un ecran de 4,3 inci, potrivit Bloomberg. Display-ul este incadrat de o rama foarte subtire, iar telefonul are 1 GB de memorie RAM si 8 GB disponibili pentru stocare interna. Modelul are procesor dual-core de 1,5 GHz si o camera de 8 megapixeli, fiind disponibil momentan numai in oferta Verizon, cel mai mare operator din SUA, cu un pret pornind de la 99 de dolari cu un contract de doi ani, relateaza Mediafax.

Motorola Mobility a fost achizitionata in aceasta vara de Google pentru 12,5 miliarde de dolari, gigantul american preluand astfel atat portofoliul urias de tehnologii brevetate al companie si intrand totodata pentru prima data in zona productiei de smartphone-uri. Motorola a preferat sistemul de operare Android, dezvoltat de Google, inca de la lansarea acestuia, iar noua linie Razr este echipata cu cea mai recenta versiune a platformei, 4.1 "Jelly Bean".

"Vrem sa facem telefoane care propulseaza ecosistemul Android. Cota de piata nu intra in discutie", a declarat directorul general al Motorola Mobility, Dennis Woodside, intr-un interviu pentru Bloomberg.

Pe langa Razr M, Motorola a prezentat Droid Razr HD si Droid Razr Maxx HD, cu ecrane HD de 4,7 inci si baterii de capacitate mult mai mare decat cele intalnite la alte modele de top disponibile pe piata, pentru o autonomie cat mai ridicata in retelele LTE 4G.

Varful de gama Droid Razr Maxx HD vine cu ecran de 4,7 inci cu rezolutie 1.280 x 720, procesor dual-core de 1,5 GHz, 32 GB stocare interna, camera de 8 megapixeli si o baterie de 3.300 mAh, capacitate impresionanta fata de cele regasite la alte modele de top disponibile pe piata.

Nokia a lansat, de asemenea, miercuri noua generatie de smartphone-uri Lumia, echipate cu Windows Phone 8, prin care compania finlandeza si gigantul Microsoft spera sa revina in forta pe piata dispozitivelor mobile.

Apple a anuntat pentru mijlocul saptamanii viitoare un eveniment important, analistii si presa anticipand in unanimitate lansarea iPhone 5, cel de-al saselea model al companiei.

Samsung a lansat saptamana trecuta, la targul IFA Berlin, o serie de produse echipate cu Windows 8/RT si Windows Phone 8, inclusiv un smartphone de ultima generatie si o tableta.

Amazon.com, unul dintre principalii competitori pe o piata a tabletelor dominata autoritar de ipad-ul de la Apple, se pregateste sa prezinte noua generatie Kindle.