Cine este Rajeev Suri

Nokia, care a finalizat saptamana trecuta vanzarea diviziei de telefoane mobile catre Microsoft, intr-o tranzactie de 5,4 miliarde euro, l-a numit CEO pe Rajeev Suri (46 de ani), seful diviziei de echipamente de retea. 

Compania, fondata in urma cu aproape 150 de ani, cauta un nou CEO inca din septembrie, cand a batut palma cu Microsoft, fostul director general Stephen Elop revenind la compania americana odata cu divizia de telefoane. 

Suri conduce de patru ani divizia de retele telecom a Nokia si lucreaza de 20 de ani in cadrul grupului. S-a ocupat de-a lungul timpului de aspecte variate ale afacerii, de la strategie, fuziuni si achizitii la vanzari si marketing.

De profesie inginer specializat in electronica si telecomunicatii, Suri a redus cheltuielile, a disponibilizat angajati si a refocusat afacerea pe cele mai profitabile contracte, pentru a creste profitul diviziei. 

Visand la consolidarea increderii investitorilor

Nokia a anuntat marti un profit net de 108 milioane euro pentru primele trei luni ale anului, fata de o pierdere de 98 milioane euro in perioada corespunzatoare a anului trecut, in timp ce veniturile companiei au coborat la 2,66 miliarde euro, de la 2,85 miliarde euro. Rezultatele nu includ divizia preluata de Microsoft. 

Veniturile diviziei de retele telecom au coborat cu 17% in perioada analizata, la 2,33 miliarde euro, afectate de incasari mai reduse din servicii, variatii nefavorabile pe pietele valutare si vanzarea unor active. 

Compania finlandeza a anuntat de asemenea o alocare de aproximativ 5 miliarde euro pentru dividende, rascumpararea de actiuni si reducerea datoriilor, incercand astfel sa consolideze increderea investitorilor dupa o perioada tulbure. La momentul acordului cu Microsoft, grupul acumulase in ultimii doi ani si trei luni pierderi de peste 5 miliarde euro, din cauza prabusirii vanzarilor de telefoane odata cu ascensiunea smartphone-urilor Apple si Android. 

Sub conducerea noului CEO, Nokia trebuie sa revigoreze vanzarile de echipamente de retea, care genereaza in prezent 90% din afacerile grupului, in contextul rivalitatii intense cu Ericsson (Suedia) sau Huawei (China). 

Odata cel mai mare producator de telefoane mobile din lume, cu o cota de piata de peste 50%, Nokia a iesit in ultimii ani din top si a ajuns la o cota de 3%, dupa ce nu a reusit sa tina pasul cu inovatiile aduse de Apple si Google.

Actiunile companiei au crescut cu 73% incepand din septembrie, cand a fost anuntata vanzarea diviziei de telefoane mobile catre Microsoft.  Nokia are in prezent o capitalizare de piata de 19 miliarde euro, fata de 300 miliarde euro in anul 2000.