HMD Global, compania finlandeza care a preluat de la Microsoft drepturile asupra brandului Nokia, lanseaza telefoanele Nokia 150 si Nokia 150 Dual SIM.

Cele doua sunt telefoane simple, nu smartphone-uri cum ne-am obisnuit in ultimii doi ani. Ambele modele sunt dedicate celor care au nevioie de un terminal cu o autonomie mare, fara toate facilitatile unui smartphone.

Nefiind smartphone-uri, lista facilitatilor celor doua versiuni, care difera intre ele doar prin suportul dual SIM, este foarte scurta: radio, player MP3, lanterna, camera foto VGA si bluetooth. Ecranul masoara 2,4 inch si are o rezolutie de 240 x 320 pixeli.

Cu un ecran mic si doar functii de baza, automat atuul celor doua telefoane devine autonomia. Conform producatorului, acestea pot oferi 22 de ore vorbit sau pana la 31 de zile in standby.

Atat Nokia 150, cat si Nokia 150 Dual SIM vor intra pe piata europeana in primul trimestru din 2017. Pretul de producator, fara taxe si adaos comercial, este de 25 de euro.

Vezi pe www.yoda.ro cum arata noul Nokia.

Dupa ce Microsoft a anuntat ca nu va mai lansa telefoane Nokia, compania americana a vandut celebrul brand catre HDM Global, un producator finlandez de telefoane, pentru suma de 250 milioane de dolari.

Nokia anuntase deja, din luna mai, ca intentioneaza sa reintre pe piata telefoanelor mobile, insa acum oficializeaza acel anunt, estimand ca acest lucru se va petrece inca de la inceputului lui 2017.

Nokia nu va dezvolta viitoarele telefoane, ci doar va licentia brandul catre HDM Global, care va produce telefoanele si la va vinde sub brandul Nokia. Contractul de licentiere este valabil pe urmatorii 10 ani.

Astfel, din prima parte a anului viitor vor fi lansate pe piata, sub brandul Nokia, atat smartphone-uri cu Android, cat si telefoane mobile clasice.

Nokia nu este la primul contact cu Android, un pas pe care a refuzat cu incapatanare sa-l faca incepand cu 2008, cand toti ceilalti producatori au sesizat oportunitatea. Compania finlandeza a mai lansat o tableta cu Android in 2014.