Washingtonul suspecteaza Huawei ca ofera asistenta tehnica armatei chineze si hackerilor recrutati de serviciile de informatii de la Beijing pentru facilitarea spionajului militar si industrial impotriva Statelor Unite.
 
Pentru limitarea activitatilor de spionaj, Statele Unite au impus restrictii comerciale companiei chineze de telecomunicatii. In paralel, Agentia americana pentru Securitatea Nationala a accesat retelele informatice ale sediului central al Huawei, in Shenzhen, conform unor documente furnizate de fostul consultant NSA Edward Snowden, refugiat in Rusia.
 
Scopul operatiunilor NSA, care aveau numele de cod "Shotgiant", a fost depistarea eventualelor legaturi intre Huawei si armata chineza, arata un document din anul 2010. In plus, specialistii NSA au dezvoltat echipamente compatibile cu tehnologia fabricata de Huawei, scopul fiind spionarea clientilor straini care ar cumpara aparatura de telecomunicatii chineza, inclusiv in tari aliate ale Statelor Unite.
 
"Multe dintre tintele noastre comunica prin produse fabricate de Huawei. Vrem sa ne asiguram ca stim sa folosim aceste produse pentru a avea acces la retelele de interes", precizeaza un document secret al NSA.