Cu alte cuvinte, daca responsabilii ar fi vrut sa-i localizeze pe raniti, ar fi putut, dar este mai comod sa ridice din umeri si sa spuna ca n-au nici o vina pentru doua vieti pierdute.

Inca de la inceputul crizei, ministrul de interne a incearca sa arunce intreaga responsabilitate a esecului pe umerii celor care ar fi trebuit sa identifice locul exact al prabusirii.

Ceea ce uita ministrul sa precizeze este ca, intr-o situatie de forta majora cum a fost aceasta, chiar Politia Romana - institutie aflata in subordinea sa - ar fi putut sa faca aceasta localizare, cu un sistem aflat in dotarea Directiei de Operatiuni Speciale.

Acesta a fost cumparat in martie anul trecut, in urma unei licitatii publice cu un singur participant: o firma nemteasca.

In contractul de licitatie este specificat clar: Obiectul contractului il constituie achizitia unui "Sistem portabil pentru monitorizarea telefoanelor mobile", in valoare de 2,280,899 RON.

Practic, odata activat, acest soft actioneaza ca o celula de telefonie mobila astfel incat toate telefoanele care initiaza apeluri in zona de acoperire a sistemului trimit date si catre el, considerandu-l parte integranta a retelei de telefonie. Astfel, sistemul are acces la datele de identificare a telefonului.

Este cu atat mai util cu cat este complet mobil: incape intr-o valiza si poate fi urcat intr-o masina.

De ce nu a fost folosit luni?

Iata ce raspunde Politia: "Sistemul poate fi folosit doar in baza autorizarii magistratilor, in instrumentarea cauzelor penale, pentru localizarea terminalelor GSM folosite de principalii suspecti de comiterea unor infracţiuni grave (...) poate fi folosit in vederea localizarii persoanelor urmarite in temeiul legii, precum si a celor disparute in conditii suspecte, care fac obiectul unor cauze penale."

Cu alte cuvinte, nimeni din Politie sau din Ministerul de Interne nu si-a asumat utilizarea acestui sistem intr-o situatie de criza ... pentru ca nu scria nicaieri ca ar avea voie. Dar nu scrie nicaieri nici ca dispozitivul NU poate fi folosit pentru salvarea de vieti omenesti. Si ministrul justitiei crede ca s-ar fi putut gasi solutii. 

"Trebuie sa respectam riguros legea, dar trebuie sa ne uitam in acelasi timp cu atentie la o situatie dramatica si cred ca trebuie sa identificam solutii ca legea sa nu ne blocheze, ci sa ne ajute", considera Robert Cazanciuc, ministrul Justitiei.

Culmea, seful Politie Romane a declarat ieri ca e multumit de activitatea institutiei pe care o conduce.

"Am avut o implicare de forte la nivelul celor 2 inspectorate judetene, Cluj si Alba, peste 100 de politisti mobilizati in prima faza, 22 de autospeciale au plecat in cautarea persoanelor care erau in aparatul de zbor. Colegii mei, ISU, cei de la inspectoarte s-au mobilizat si au ajuns in maximum 5 ore a locul acestei tragedii", a spus Petre Toba.