Cea mai mare companie asiatica de tehnologie vrea sa se extinda dincolo de dispozitivele mobile care i-au sustinut dezvoltarea in conditiile in care cererea mondiala pentru telefoanele inteligente incetineste. 

Samsung participa in aceasta saptamana la Salonul electronicelor de consum (CES) din Las Vegas alaturi de un numar record de producatori auto, intre care Audi, divizie a Volkswagen, si General Motors (GM).  Diviziile producatoare de baterii, aparatura electrocasnica si pana la cip-uri, camere foto si ecrane cu cristale lichide ofera Samsung componentele necesare pentru sistemele auto. 

Samsung s-a asociat cu Intel pentru un soft open-source numit Tizen care poate opera smartphone-uri, tablete, televizoare si sisteme auto si a atras interes din partea unor producatori de automobile, intre care Toyota Motor. 

"In trecut, pasagerii foloseau masinile doar pentru deplasare, acum vor sa se distreze si sa intre pe Internet. Este ca un smartphone urias pe roti", a declarat Lee Seung Woo, analist la IBK Securities in Seul. 

Intre aplicatiile asteptate de Lee din partea Samsung sunt geamurile din ecrane plate care afiseaza harti si alte informatii pentru pasagerii unei masini, dar care ofera in continuare vizibilitate totala. Compania ar putea utiliza senzori pentru monitorizarea sanatatii pasagerilor, selectarea pieselor muzicale in functie de dispozitia soferului, analiza traficului si alegerea celei mai potrivite rute. 

Reprezentantii Samsung au refuzat sa comenteze planurile pentru sectorul auto. 

In octombrie, presedintele companiei sud-coreene, Hong Won-Pyo, a spus, fara sa elaboreze, ca Samsung este deschisa colaborarilor cu producatorii auto, care ar putea include divertismentul si navigatia.