Daca este exclus impactul reducerii semnificative a tarifelor de terminare, de 69%, intrata in vigoare de la 1 aprilie 2014, veniturile din servicii ale Vodafone Romania au crescut cu 2,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pe baza organica.

Raportarea in baza organica reflecta evolutia comparabila, atat din privinta impactului fuziunilor si achizitiilor, cat si a efectului de curs valutar.  Vodafone avea in Romania la sfarsitul lunii iunie 8,568 milioane de clienti in Romania, dintre care 7,986 milioane utilizatori ai serviciilor mobile si 55.586 utilizatori ai serviciilor de broadband fix, reprezentand o scadere cu 91.687, fata de aceeasi perioada a anului trecut. 

Numarul clientilor pe servicii mobile a scazut cu 200.000 fata de martie, cand s-a incheiat trimestrul al patrulea al anului fiscal trecut, si cu 152.000 comparativ cu sfarsitul primului trimestru al anului fiscal 2013-2014. 

La sfarsitul lunii iunie, abonatii serviciilor Vodafone reprezentau 41,6% din baza de clienti, iar utilizatorii Cartelei Vodafone, 58,4%.

Utilizatorii serviciilor postpaid au crescut cu 1,1 puncte procentuale de la un trimestru la altul si cu 1,2 puncte procentuale, de la un an la altul. 

Consumul de date mobile a urcat cu 57% in trimestrul incheiat la 30 iunie, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, noteaza compania. Rata de penetrare a smartphone-urilor in baza de utilizatori a crescut cu 5,4 puncte procentuale in trimestrul incheiat la 30 iunie 2014, in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut. 

Venitul mediu pe utilizator (Average Revenue per User - ARPU) s-a situat in aprilie-iunie la 5,9 euro, fata de 6,5 euro in primul trimestru al anului fiscal trecut si 6,3 euro in primele trei luni ale acestui an. 

Vodafone Romania este o divizie a grupului britanic Vodafone, care are aproximativ 435 de milioane de clienti la nivel mondial. 

(Veniturile in euro au fost calculate de Mediafax cursul mediu de 1,23 euro penrtru 1 lira sterlina in perioada aprilie-iunie, furnizat in raportul fianciar al grupului Vodafone)